Alina Gorghiu. Vom participa toți la înmormântarea lui Radu Câmpeanu duminică. Va fi doliu în PNL



Liberalii au ținut joi în ședința Biroului Politic Național un moment de reculegere în memoria primului președinte postdecembrist al PNL, Radu Câmpeanu, aproape de prezidiu fiind așezat un portret alb-negru al seniorului, însoțit de flori, scrie Mediafax.”Multe și frumoase lucruri se pot spune despre marele senior Radu Câmpeanu, dar toate au un numitor comun, iubirea lui pentru țară. Cum altfel decât iubindu-și țara s-a aruncat în vâltoarea evenimentelor atunci când comuniștii erau aproape să pună mâna pe țară ca președinte al liberalilor studenți? Cum altfel dacă nu iubindu-și țara a acceptat să înfunde temnițele comuniste fără a-și trăda crezul? Cum altfel dacă nu iubindu-și țara și-a dedicat viața în exil susținerii românești și românilor de pretutindeni? Cum altfel dacă nu iubindu-și țara fără preget spre apusul vieții a renuțat la o viață tihnită și s-a luptat iarăși cu comuniștii, de această dacă cu cei de școală nouă? Cum altfel dcă nu iubindu-și țara a fost alături de noi îndemnându-ne să ne iubim țara cu orice preț? Cum altfel dacă nu iubindu-ne țara am putea să îl răsplătim în eternitate pe seniorul liberal Radu Câmpeanu”, a rostit deputatul PNL Gigel Știrbu la începutul ședinței BPN.



Recomandări

Klaus Iohannis: Reconstrucția PNL și renașterea democrației sunt legate de numele lui Radu Câmpeanu