Căsătorie

Alina, ex- ASIA, va deveni doamna Pițurcă



Dacă pe timpul comunismului erau la „modă” căsătoriile dintre ingineri și doctorițe, acum, alt „trend” conjugal pare a fi de actualitate. Fotbaliștii sunt atrași de cântărețele din țara noastră și invers, iubirea fiind una cât se poate de mare.
Una dintre aceste perechi, care va urma să facă pasul spre altar în viitorul apropiat, este cea formată din Alina Crișan și Alexandru Pițurcă. Ea a câștigat o preselecție televizată și a devenit componentă a „legendei” ASIA. El, avantajat poate și de faptul că este fiul lui Victor Pițurcă, a jucat pentru ceva vreme la Steaua, ajungând într-un final la TSKA Sofia.
Fiind dat afară de bulgari, fiul actualului selecționer al primei reprezentative de fotbal a țării noastre s-a întors în țară, mutându-se la Craiova. Prilej cu care a ales să își ceară în căsătorie iubita. Alina a acceptat și cei doi „porumbei” și-au programat nunta pentru toamna acestui an, a aflat cotidianul 7 Plus.
Există însă și o problemă. Cei doi viitori însurăței sunt șomeri! Asta pentru că Pițurcă Junior încă nu și-a găsit echipă, în timp ce trupa Alinei, ASIA, s-a destrămat cu trei săptămâni în urmă. Având însă în vedere că fotbalistul își poate găsi echipă în pauza competițională și că proaspăta lui logodnică intenționează să se dedice carierei solo, cei doi se pot căsători fericiți la vară. În caz contrar, există oricum varianta „tata socru”!…(antena 3.ro)



Recomandări

Dorul de casă al românilor din Diaspora, alinat de muzica Tarafului Florin Mucea și de vocile artiștilor îndrăgiți din țară

Dorul de casă al românilor din Diaspora, alinat de muzica Tarafului Florin Mucea și de vocile artiștilor îndrăgiți din țară
Dorul de casă al românilor din Diaspora, alinat de muzica Tarafului Florin Mucea și de vocile artiștilor îndrăgiți din țară