Alina Bica ar fi primit mită 3,5 milioane de euro de la omul de afaceri Ioan Niculae, prin intermediul lui Liviu Dragnea, ca să intervină în soluționarea dosarului celui dintâi la DIICOT, fiindu-i promisă și funcția de procuror general, informează Medifax.Informațiile apar pe blogul jurnalistului Robert Turcescu, unde a fost publicat un document al Direcției Naționale Anticorupție, conform căruia procurorii DNA fac cercetări cu privire la Alina Bica, într-o cauză disjunsă din cea în care fosta șefă a DIICOT este arestată preventiv.Procurorii notează că Ioan Niculae, cercetat într-un dosar al DIICOT, a apelat, prin intermediul lui Liviu Dragnea, la Alina Bica pentru soluționarea favorabilă a dosarului sau tergiversarea soluționării până la împlinirea prescripției.





