Atletism

Alin Firfirică s-a luptat cu cei mai buni aruncători de disc din lume la Cupa Europei



Alin Firfirică este considerat o mare speranță a atletismului romanesc. Foto: libertatea.ro
Alin Firfirică este considerat o mare speranță a atletismului romanesc. Foto: libertatea.ro

Localitatea Leiria, din Portugalia, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa Europei la aruncări, competiție la care România a fost reprezentată de 13 atleți. Din delegația țării noastre au făcut parte și doi sportivi legitimați la Clubul Sportiv Universitar Suceava, este vorba de Alin Firfirică și Marius Musteață.
Aruncătorul de disc Andrei Firfirică, care anul trecut a câștigat concursul pentru tineret al Cupei Europei din Gran Canaria, nu a reușit să repete aceeași ispravă și la Leiria, unde s-a înscris pe tabloul seniorilor, clasându-se la final pe poziția a opta, cu o aruncare de 61,27 metri.
„Chiar dacă încă este foarte tânăr pentru această probă la cei 23 de ani ai săi, au existat așteptări importante de la Alin, mai ales că el a aruncat constant 63 de metri în ultimul timp la antrenamente. Oricum, trebuie ținut cont că vremea a fost foarte rea, a plouat foarte tare și a bătut vântul în rafale, astfel că principalul favorit, nimeni altul decât campionul olimpic în exercițiu, germanul Cristoph Harting, nu a prins nici măcar podiumul. Oricum competiția a fost foarte tare, în afară de Harting fiind prezenți în Portugalia cei mai buni aruncători de disc din lume, precum suedezii Stahl și Pettersson sau maghiarul Huszak. Singurul care a lipsit a fost campionul mondial Andrius Gudzius”, a declarat Sorin Rață, directorul CSU Suceava.
În ce-l privește pe Marius Musteață, atletul în vârstă de 21 de ani a concurat la tineret în probele de aruncarea discului și aruncarea greutății, clasându-se pe locul 8 la ambele discipline.
La Cupa Europei de la Leria au mai fost prezenți Andrei Gag și Lenuța Burueană, doi sportivi care au fost legitimați până de curând la CSU Suceava. Gag a încheiat pe poziția a șasea concursul de aruncarea greutății pentru seniori, în vreme ce Burueană a terminat a cincea proba de aruncare a greutății a concursului feminin pentru tineret.



Recomandări

Alin Firfirică, cel mai bun atlet din România al ultimilor doi ani, crede că decizia de amânare a Jocurilor Olimpice a fost una corectă

Alin Firifirică are drept obiectiv cucerirea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Alin Firifirică are drept obiectiv cucerirea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo