Alimentele procesate distrug bacteriile „prietenoase” din intestin



Alimentele procesate distrug bacteriile „prietenoase” din intestin, afirmă nutriționistul Michael Pollan, care militează pentru revenirea în dieta zilnică a alimentelor preparate în casă, care ajută organismul să lupte eficient contra infecțiilor și a obezității, relatează dailymail.co.uk.
„Timp de peste un secol, oamenii s-au angajat într-un veritabil «război» împotriva bacteriilor. Folosim un întreg arsenal de antibiotice, geluri pentru spălarea mâinilor, pasteurizare și norme alimentare pentru a distruge bacteriile și sperăm, astfel, să evităm bolile și moartea”, afirmă Michael Pollan.
În deceniile care au urmat după ce Louis Pasteur a descoperit existența bacteriilor, cercetările medicale s-au concentrat în principal asupra rolului pe care aceste microorganisme le au în declanșarea bolilor.
Bacteriile care trăiesc pe/ sau în organismul uman sunt privite în general fie ca organisme nedăunătoare, fie ca patogeni de care oamenii trebuie să se ferească.
Însă la începutul anilor 2000, oamenii de știință au descoperit sute de specii noi de bacterii care trăiesc în intestinul uman și care fac tot felul de „lucruri” neașteptate.
Spre marea lor surpriză, specialiștii în microbiologie au descoperit că oamenii sunt făcuți în procent de 90% din bacterii. Nouă din zece celule din corpurile noastre nu sunt umane, ci aparțin acestor specii microbiene (iar cele mai multe trăiesc în intestin).
„Ne aflăm pe punctul unei schimbări colosale în felul în care înțelegem conceptul de «sănătate» și relația noastră cu alte specii”, a declarat autorul acestui articol.
Metafora despre „războiul” în care s-ar afla oamenii cu bacteriile a devenit astfel lipsită de sens.
Ce sunt mai exact cele 500 de specii distincte – și nenumăratele tulpini diferite ale lor – care formează circa 1 kilogram de microbi și bacterii în stomacul nostru?
Pentru cei mai mulți dintre microbi, supraviețuirea lor depinde de a noastră, iar aceste microorganisme îndeplinesc tot felul de sarcini pentru a-și menține gazda – organismul uman – vie și sănătoasă.
Poate cea mai importantă funcție a lor este aceea de a menține sănătatea peretelui intestinal – epiteliu. Pe parcursul unei vieți, 60 de tone de alimente trec prin tractul gastrointestinal al unui om, o expunere care prezintă riscuri mari.
Se pare că cea mai mare parte a acestor riscuri este controlată, și în cea mai mare parte a timpului într-o manieră excelentă, de către bacteriile intestinale.
Privite în ansamblu, organismele din intestin alcătuiesc cel mai mare și unul dintre cele mai importante organe de apărare ale corpului uman.
De ce corpul uman folosește bacteriile la toate acele funcții critice, în loc să își dezvolte propriile sisteme? Una dintre teorii ar fi aceea că microbii și bacteriile pot să evolueze rapid și pot să reacționeze și să se adapteze cu o viteză mult mai mare.
Deși oamenii au tendința de a considera bacteriile ca fiind „agenți ai distrugerii”, ele sunt însă și niște creatori extrem de valoroși. Microorganismele intestinale produc vitamine esențiale (inclusiv vitamina K, dar și unele dintre vitaminele din grupa B) și alți câțiva compuși chimici pe care oamenii de știință abia acum încep să îi descopere.
Unii dintre acești compuși acționează asupra sistemului nervos central, moderând apetitul și mecanismele care determină cantitatea de grăsime care trebuie stocată.
Așadar, modificarea compoziției florei bacteriene intestinale ar putea oare să ducă la modificarea greutății unui om?
Este foarte posibil. Oamenii de știință au descoperit că atunci când au transferat bacterii din intestinul unor șoareci supraponderali în șoareci lipsiți de bacterii intestinale, aceștia s-au îngrășat de aproape două ori mai mult decât șoarecii care au primit bacterii de la exemplare slabe.
Însă sub presiunea unui spectru tot mai larg de antibiotice, a pasteurizării hranei și a dietelor moderne, flora microbiană umană s-a schimbat probabil în ultimii 100 de ani mult mai mult decât în ultimii 10.000 de ani, atunci când agricultura a schimbat dieta și stilul de viață al oamenilor.
Copiii sunt expuși la mai puține bacterii, iar una dintre teoriile actuale explică acest fapt prin aceea că sistemele lor imunitare nu sunt „antrenate” să distingă cu acuratețe între bacteriile „bune” și cele „rele”, ceea ce explică ratele tot mai mari de apariție a alergiilor, a astmului și a bolilor autoimunitare în țările în curs de dezvoltare.
Un copil din țările în dezvoltare primește în medie între 10 și 20 de doze de antibiotice înainte de a împlini vârsta de 18 ani, un adevărat „asalt” asupra florei intestinale, ale cărui implicații abia acum încep să fie descifrate de cercetători.
În plus, mai există și dietele. Din punct de vedere științific, dieta ar trebui să includă atât probiotice – alimente cu bacterii benefice – cât și prebiotice – substanțe pe care bacteriile pot să le consume (precum fibre).
Probioticele se află în alimente fermentate, precum legumele murate, varza acră, brânză, iaurt, pâine, oțet, sos de soia și bere.
Însă oamenii au luptat din greu pentru a elimina bacteriile din dietă, sterilizând hrana și procesând-o pentru a elimina cât mai mult din conținutul de fibre – tocmai componenta atât de apreciată de bacteriile intestinale.
Cu excepția iaurturilor, alimentele care conțin bacterii vii au dispărut complet din farfuriile oamenilor moderni (bacteriile din varză acră, ketchup, legume murate sunt ucise prin pasteurizare).
Dieta occidentală, care conține mulți carbohidrați, alimentele superprocesate și lipsa legumelor proaspete au dus la conservarea hranei prin distrugerea bacteriilor. Astfel, bacteriile intestinale sunt private de acele substanțe care sunt bune pentru ele și care le permit să fermenteze și să crească.
„Marea problemă a dietei occidentale”, spune Stephen O’Keefe, gastroenterolog la Universitatea Pittsburgh din Statele Unite, „constă în faptul că nu hrănește intestinul, ci doar partea superioară a tractului gastrointestinal. Toate alimentele sunt procesate pentru a fi absorbite imediat, nelăsând nimic pentru partea inferioară a tractului. Această dietă a eliminat acel element cheie pentru sănătate, fermentarea din intestinul gros”.
Lipsa de fibre din dieta occidentală înfometează într-adevăr intestinul și rezidenții săi microbieni.
Oamenii de știință sunt tot mai convinși că multitudinea de afecțiuni intestinale care au devenit comune în rândul oamenilor care au adoptat dieta occidentală sunt cauzate de acest dezechilibru.
Oamenii care au adoptat dieta occidentală au început să dezvolte o rată foarte mare de boli precum maladii cardiace, accident vascular cerebral, obezitate, cancer și diabet de tipul 2.
Tot mai mulți oameni de știință au început să creadă că această problemă are legătură cu procesul de inflamație, un fenomen în care flora intestinală joacă un rol crucial.
Probioticele – bacterii benefice ingerate fie cu alimente fermentate, fie în suplimente – calmează sistemul imunitar și reduc inflamațiile, scurtează durata și diminuează severitatea răcelilor la copii, calmează diareea și atenuează sindromul intestinului inflamat, reduc reacțiile alergice, stimulează reacția sistemului imunitar, reduc riscul de apariție a unor anumite tipuri de cancer și ameliorează sănătatea și funcțiile intestinului.
În afară de probiotice, dieta zilnică ar trebui să includă legume și fructe proaspete, întrucât acestea asigură necesarul de prebiotice – substanțe care hrănesc bacteriile din tractul intestinal.