Alimentele organice nu au calități nutriționale mai mari decât produsele alimentare obținute prin metode convenționale, potrivit unui studiu publicat în American Journal of Clinical Nutrition.
Cercetătorii de la London School of Hygiene & Tropical Medicine au declarat că oamenii plătesc mai mult pentru alimentele organice, deoarece acestea sunt percepute ca produse care aduc anumite beneficii din punct de vedere al sănătății, contribuind astfel la crearea unei piețe globale a alimentelor organice, estimată la 48 de miliarde de dolari, în 2007.
O analiză a 162 de lucrări științifice publicate în literatura de specialitate, în ultimii 50 de ani, a relevat faptul că, în realitate, nu există o diferență semnificativă între beneficiile aduse de cele două categorii de alimente, organice și comune.
„Un număr mic de diferențe în privința conținutului nutrițional a fost descoperit între alimentele organice și cele produse prin metode convenționale, însă este puțin probabil ca diferențele să aibă relevanță din punct de vedere al sănătății publice”, a declarat Alan Dangour, unul dintre autorii studiului.
„Analiza noastră indică faptul că, în prezent, nu există nici o dovadă care să sprijine ideea superiorității nutriționale a alimentelor organice față de cele produse prin metode convenționale”, a adăugat aceeași sursă.
Acest studiu a fost realizat la cererea agenției guvernamentale britanice care activează în domeniul alimentației publice – Food Standards Agency.
Vânzările de alimente organice au scăzut pe anumite piețe, inclusiv în Marea Britanie, deoarece actuala recesiune economică i-a obligat pe mulți consumatori să își reducă cheltuielile.
Alimentele organice nu au calități nutriționale mai mari decât cele convenționale
