Alimentele consumate în timpul sarcinii influențează preferințele copiilor



Aromele mâncărurilor consumate de mame se transmit în pântece și, mai târziu, în laptele acestora și pot avea influențe asupra preferințelor culinare ale copiilor, relatează The Independent, în ediția online.
Potrivit nutriționistei Julie Mennella, cercetările arată că aromele alimentelor consumate de femeile însărcinate și de mame pot determina mâncărurile care vor fi pe placul bebelușilor lor.
Studiul sugerează că o metodă eficientă pentru a-i determina pe copii să mănânce legume este ca mamele să consume aceste alimente în timpul sarcinii și imediat după ce au născut.
„Cu toate că sunt mulți alți factori implicați, ar fi bine ca mamele să fie foarte atente la ceea ce mănâncă”, a declarat Mennella, care lucrează la Institutul Monell din Philadelphia.
Ea a mai declarat că cercetările din întreaga lume au demonstrat faptul că aromele și savoarea se transmit prin intermediul lichidului amniotic în pântece și de asemenea în laptele de sân.
Un studiu francez a arătat o preferință a copiilor pentru alimentele cu aromă de anason după ce mamele lor au consumat băuturi cu această aromă în timp ce alăptau. Cercetări similare din Irlanda au prezentat același rezultat în ceea ce privește usturoiul. Alte studii realizate cu vanilie, ceapă și morcovi au arătat că savoarea mâncărurilor ar putea fi transmisă în lichidul amniotic ca și în laptele de sân și că influențează preferințele culinare ale copiilor.