Alimente pentru „marea călătorie”

Coliva, sacrificiu al spiritului grâului, specifică popoarelor agrare, este preparată în mod special în ceremoniile de înmormântare și în ritualu¬rile de comemorare a morților. Se face din grâu curat, ales, care se pisează într-un vas special (chiua) și se fierbe până devine o pastă densă. După răcire se amestecă cu miere, cu nuci pisate, se întinde pe o tavă și se or¬nează cu diferite motive iar în mijloc se pune o cruce din zahăr, bomboane sau cacao. Aranjată pe tipsie, coliva închipuie mormântul.
Colacii sunt „perechea sufletului fără de care acesta nu se poate integra în rândul neamului celor duși”. Se prepară din aluat de pâine, în număr impar, sub diferite forme: rotunzi, în formă literelo S, O sau X, doi O crucis, doi S crucis, formând o roată, în formă de cruce, în forma cifrei. În Bucovina se fac foarte mari și se numesc „crestați” (datorită împletiturii lor crestate). Colacii se pun pe o masă acoperită cu o pânză albă, purtată pe umeri de patru oameni care vor primi câte un colac, o batistă și o lumânare drept plată. De asemenea, vor primi colaci cei care poartă steagurile și cei care primesc de pomană diferite obiecte. Colacii se prepară „ca pâinea, în capistere”, „în copa¬ia de pâine”, „copți intest, în cuptor, în sobă, direct pe vatră”, de către femeile bătrâne „care se pricep”, femei curate, rude sau vecine.
În sicriu sau chiar „în sânul mortului” se pun bomboane, colaci, ouă, pentru ca să nu se facă moroi. De asemenea, i se leagă covrigi la mână, „căci se întâlnește cu prieteni, copii, părinți și să le dea” și se bagă în sân o turtiță de mălai, „pentru hrana mortului”.
Pomul încărcat cu fructe reprezintă un „substitut al mortului” și amintește de pomul vieții despre care se menționează în Facerea, dar și în Apocalipsă. Pomul simbolic pentru înmormântare se face dintr-o creangă de măr sau prun cu multe ramuri curățate de coajă până rămân albe în care se pun diferite fructe: mere, prune, lămâi, stafide, smochine, colăcei, iar în vârf nuci. La înmormântare preotul, nașul sau participanții iau câte un fruct. În Muscel pomul este scuturat de roade deasupra mormântului, apoi se implanta în mormânt, lângă cruce, se arunca pe o apă curgătoare sau într-o fântână. Abandonarea pe apă amintește de rituri funerare pre¬istorice în care cadavrul se trimitea în lumea de dincolo de apă.
Pomul este și un „substitut al roadelor pământului” și este dat de pomană la 40 de zile după înmormântat, reprezentând partea din rodul pă¬mântului (hrană, apă, umbră, adăpost etc.) care-i revine sufletului mortu¬lui, „expediată prin intermediul pomenirii”.
În Moldova se mai păstrează obiceiul să se scoată un pom din pământ, cu rădăcină cu tot, care, după ce este folosit ca suport al pomenilor, se răsădește la mormânt, lângă cruce (Mănăstirea Casin, jud. Bacău; Costachi Negri, jud. Galați; Grințies, jud. Neamț; Lămășeni, jud. Suceava și altele). După încheierea ceremoniei în unele zone ale țării pomul rămâne în livada celui care îl dă de pomană, îl îngrijește iar roadele sunt culese de cel care l-a primit. În unele sate bucovinene pomul pomenilor se face dintr-un vârf de brad iar în jumătatea nordică a Moldovei din săgeți de șindrilă. Pomul, încărcat cu fructe, porumbei și scăriță din aluat, prosop, cană de apă, lumânări și împodobit cu hârtie colorată, este scuturat de mai multe ori în drum spre cimitir sau la mormânt unde se înfige lângă cruce. Cel care îl duce ia prosopul agățat în pom și o sumă de bani. În Maramureș și, izolat, în zonele etnografice, pomii fructiferi se sădesc, după înmormântare, chiar la căpătâiul mortului, cimitirul căpătând aspectul unei livezi de meri.
Ospățul ceremonial
După înmormântare, se face o masă (pomană) la casa mortului, la care se așează preotul împreună cu toți participanții. Preotul binecuvintează bucatele și se roagă din nou pentru sufletul mortului. Apoi se „saltă coliva de trei ori”.
Se așează un om în capul mesei și „se pune un ciomag de măr și se îm¬podobește cu flori și cu busuioc, un geac (săculeț) și dacă e femeie, un batic, iar dacă e bărbat un șervet și trei colaci, numiți sâmbecioare. Omul sau femeia ia ciomagul în mână și dă roată la masă înainte de fiecare fel de mâncare servit și zice Dumnezeu să-l ierte, cum se pomenește și ceilalți spun Să-l ierte Dumnezeu! Persoanei cu ciomagul îi mai dă o farfurie și un castron cu mâncare, trei colaci, un pahar cu vin”. După înmormântare, la casa unde a locuit mortul, se face pomana la care se așează cei ce au partici¬pat la înmormântare, dar uneori chiar întreg satul. Se servesc 2-3 feluri de mâncare, băutură și fiecare primește câte un colac și lumânare. Familia dă celor chemați la masă, vase cu mâncare, îmbrăcăminte.
„Petreceri” ale celor vii cu cei morți se organizează în cimitir sau în curtea mortului. La cimitir, participanții aduc diferite ofrande alimentare (colaci, mâncare gătită, băutură), și le așează pe mese în curtea bisericii, numite șetre sau direct pe pământ, lângă morminte. După binecuvântarea mesei de preot, urmează la lumina lumânărilor, ospățul propriu-zis. La în¬cheierea ospățului oamenii săraci primesc bogate ofrande alimentare (Ma¬ramureș, Munții Apuseni). Ospețele în cimitire de Paști sunt nocturne în zona Branului (Gh. Geana).
Subliniem caracterul creștin ortodox al înmormântărilor din țara noas¬tră, păstrând toată rânduiala stabilită de Biserică a slujbelor, parastaselor și pomenirilor. Toate obiceiurile și practicile legate de „marea trecere” se ba¬zează pe credința că cei vii pot ajuta prin rugăciuni și fapte bune sufletul celui plecat în veșnicie.
(Pr. prof. dr. IOAN STANCU)