Descoperire

Alimente pentru îmbunătățirea stării de spirit



Alimente pentru îmbunătățirea stării de spirit
Alimente pentru îmbunătățirea stării de spirit

Specialiștii au descoperit că o serie de alimente pot îmbunătăți starea de spirit a persoanelor care nu suferă de depresie, ci trec pur și simplu printr-un moment prost al vieții și simt nevoia să zâmbească, informează dailymail.co.uk.
Mulți psihiatri și medici generaliști au adoptat ideea că dieta alimentară poate avea influență asupra stării de spirit. Modificarea dietei alimentare poate însemna pentru multe persoane renunțarea la antidepresive care nu sunt necesare în cazul unei proaste dispoziții.
Unele persoane care se simt deprimate întră într-un cerc vicios al alimentelor, iar pâinea prăjită, biscuiții, ciocolata, dulciurile devin o formă de recompensă.
Problema este că aceste alimente au un indice glicemic (IG) ridicat, care afectează nivelul de zahăr din sânge. Ele sunt repede absorbite în fluxul sangvin, provocând ridicarea nivelului de zahăr din sânge, care la rândul lui provoacă o creștere a nivelului insulinei. În momentul în care nivelul insulinei crește, nivelul de zahăr în sânge scade rapid, provocând amețeli. Din acest motiv, alimentele cu indice glicemic ridicat ar trebui să fie consumate doar ocazional.
Pentru îmbunătățirea stării de spirit sunt necesare alimente care să păstreze un echilibru al nivelului de zahăr din sânge.
Ce înseamnă ”hrană bună pentru spirit”?
În acest moment al anului, fructele sunt delicioase. Deși câteva dintre ele au un indice glicemic ridicat, precum pepenele verde, dacă te vei obișnui să consumi zilnic mici cantități de fructe din toate soiurile starea ta de spirit va fi mult mai bună decât atunci când mănânci un pachet de biscuiți.
Fructele proaspete mai au beneficiul de a conține vitamina C, care întărește sistemul imunitar și ajută la absorbția altor minerale benefice pentru starea de spirit precum fierul.
Fierul este unul dintre cele mai importante minerale în acest sens pentru că deficiența de fier sau anemia este foarte comună în rândul femeilor (care pierd acest element în timpul menstruației), iar proasta dispoziție sau deprimarea este unul dintre principalele simptome ale acestei tulburări.
Mai există o serie de alimente care stimulează producția de endorfine, substanțe produse în creier care aduc cu ele senzația de bună dispoziție.
Cele mai bune alimente în acest sens sunt carnea de curcan, pui, carnea roșie slabă, ouăle și brânza.
Aceste alimente conțin doi aminoacizi, triptofanul și L-fenilalanina, care încurajează creierul să producă endorfine.
O friptură cu salată sau un simplu sandviș cu pui ajută la creșterea nivelului de aminoacizi necesar creierului, contribuind astfel la îmbunătățirea stării de spirit.
Vitaminele B joacă un rol important în îmbunătățirea stării de spirit, cele mai importante fiind B6, B12 și acidul folic. Cele mai bune surse de vitamine B sunt cerealele integrale, fructele de mare, carnea de pasăre, ouăle, produsele lactate, precum laptele și iaurtul, legumele cu frunze verzi, fasolea, mazărea și citricele.
Acizii grași Omega 3 echilibrează procesele chimice din creier și previn depresia. Patru porții de pește gras (o porție este echivalentă cu 140 de grame de pește) consumate săptămânal sunt suficiente. Printre speciile de pește gras se numără somonul, tonul proaspăt, sardinele, heringul și macroul. Printre alternativele vegetariene se numără nucile și uleiul de semințe de in.
Apa este și ea foarte importantă pentru că depresia poate fi exacerbată de deshidratare.



Recomandări