Alimente care vă ajută să slăbiți mâncând



V-ați imaginat că puteți pierde în greutate fără să vă înfometați? Ei bine, se poate slăbi mâncând. Numai că, pentru ca această abordare să fie eficientă, este nevoie să vă schimbați stilul de a găti și să reduceți aportul caloric zilnic cu ajutorul unor trucuri sau mai bine zis strategii de slăbit. Astfel, construiți-vă un program alimentar care să includă alimente ce accelerează slăbirea, având încredere că legumele, fructele și produsele lactate vă vor asigura aportul de vitamine necesar pentru o funcționare perfectă a sistemului digestiv. Scăpați de pofta de „bunătăți“ consumând gustări ce vă conferă o senzație de sațietate pentru mai mult timp. Vă prezentăm o scurtă listă de ingrediente-minune pentru a afla ce alternative aveți atunci când vine vorba de a introduce în dietă alimente care vă pot ajuta să scăpați de kilogramele în plus.
Slăbiți mâncând mai mult griș și grâu
Dacă sunteți hotărât să faceți schimbări în dietă, descoperiți efectele magice ale grișului. Fierbeți puțin griș cu lapte și dați un impuls de energie organismului cu ajutorul acestei gustări foarte nutritive. Grișul este bogat în fier și, în plus, menține aportul de carbohidrați la un nivel ideal.
Cerealele cu grâu vă pot fi și ele aliate în lupta împotriva kilogramelor. Obișnuiți-vă ca la micul dejun să nu consumați mai mult de două cești de cereale, pentru a „salva“ calorii prețioase. Grâul este benefic deoarece asigură necesarul de vitamina C și mult fier.
Lactate – de origine animală sau vegetală
Brânza slabă grecească face și ea parte din categoria alimentelor care vă ajută să vă refaceți silueta, întrucât este foarte bogată în calciu, un element esențial pentru un program eficient de slăbire. Preparați și savurați o salată delicioasă cu roșii, busuioc și brânză pentru a accelera metabolismul și pentru a consuma depozitele de grăsime existente. Atenție, însă: cantitatea este importantă, așa că încercați să nu depășiți 120 de grame de brânză per porție.
Efectele brânzei vegetale tofu se vor face simțite imediat, dacă introduceți acest aliment în dietă. Brânza tofu este foarte bogată în calciu și va asigura necesarul de proteine pentru funcționarea ideală a metabolismului, astfel că veți observa rapid cum cura de slăbire începe să dea roade.
Grepfrutul roz arde caloriile
Numeroase studii au reușit să demonstreze capacitatea grepfrutului roz de a arde grăsimi. Alegeți cu încredere acest fruct parfumat dacă doriți să reduceți drastic aportul caloric zilnic. Grepfruturile sunt citrice, deci foarte bogate în vitamina C, și, în plus, au un conținut ridicat de potasiu și beta caroten. Un fruct de mărime medie conține mai puțin de 100 de calorii și este o variantă foarte bună pentru micul dejun sau pentru o gustare sănătoasă între mese.
(sfatulparintilor.ro)