Alimentația bogată în proteine și grăsimi și săracă în legume nu este asociată cu creșterea riscului de apariție a bolilor cardiovasculare în cazul femeilor, este concluzia unui studiu publicat, joi, în New England Journal of Medicine, transmite AFP.
Dacă grăsimile și proteinele sunt de origine vegetală, aceste regimuri alimentare „ar putea reduce moderat riscul de maladii cardiovasculare”, se indică în studiul realizat de o echipă de cercetători americani de la Universitatea Harvard.
Studii publicate anterior indicau că regimurile alimentare de tip Atkins, foarte populare și care sunt foarte sărace în glucide și bogate în proteine și grăsimi, contribuie la creșterea riscurilor de apariție a bolilor cardiace.
Acest nou studiu, la care au participat 82.802 femei cu vârste cuprinse între 30 și 55 de ani, a fost realizat în perioada 1980 – 2000. Studiul s-a axat pe obiceiurile alimentare, regimul de exerciții fizice și consumul de aspirină, care dacă este administrată în mod regulat poate diminua riscul de producere a unui infarct.
„Studiul pare să sugereze că nici regimurile sărace în grăsimi și nici cele sărace în glucide nu sunt ideale pentru scăderea riscurilor de apariție a maladiilor cardiovasculare. Riscurile sunt similare în ambele cazuri”, a subliniat Tom Halton, co-autor al lucrării.
„Totuși, dacă regimul alimentar este moderat în proteine și ulei vegetal, poate fi benefic pentru sistemul cardiovascular”, a adăugat acesta.
Studiu
Alimentația bogată în proteine și grăsimi nu crește riscul de boli cardiace



