Aligatorii și păsările au același tip de sistem respirator, moștenit de la un strămoș comun



Aligatorii și păsările au în comun o anumită particularitate a sistemului lor respirator care ar fi putut să îl ajute pe un strămoș comun al celor două familii să domine viața de pe Terra în urmă cu peste 200 de milioane de ani, potrivit unui studiu publicat în revista Science, informează bbc.co.uk.
Cercetătorii americani de la universitatea din statul american Utah au descoperit faptul că în sistemul respirator al aligatorilor, ca și în cazul păsărilor, aerul circulă într-o singură direcție.
Structura plămânilor păsărilor le permite acestora să respire chiar și atunci când zboară la altitudini mari, sărace în oxigen.
Acest sistem respirator ar fi putut să îl ajute pe un strămoș al păsărilor și al aligatorilor să prospere în perioada triasicului, dominând viața de pe Terra, caracterizată de concentrații mici de oxigen la suprafața solului.
„Ar putea să explice un mister care există de mult timp în comunitatea științifică”, a declarat Colleen Farmer, coordonatoarea studiului. Acest mister se referă la felul în care archosaurul a dominat viața de pe Terra înainte de prima dispariție în masă a speciilor de pe planetă, petrecută cu 251 de milioane de ani în urmă.
Archosaurii au evoluat în două familii diferite de viețuitoare, din care au apărut ulterior crocodilienii, dinozaurii, pterosaurii zburători și, în cele din urmă, păsările. Sinapsidele, din care au evoluat mamiferele, au dominat perioada permianului, înainte de această primă extincție. Unele dintre ele au supraviețuit, însă au fost depășite categoric de archosauri.
Toate sinapsidele asemănătoare mamiferelor care au supraviețuit „erau viețuitoare mici, care se ascundeau în crăpăturile scoarței, deoarece nu puteau concura cu archosaurii”, a explicat Colleen Farmer. „Abia după moartea dinozaurilor, viețuitoare cu o talie impozantă, petrecută în urmă cu 65 de milioane de ani, mamiferele au putut să revină și să ajungă la o talie puțin mai mare decât cea a unui oposum”, a adăugat cercetătoarea americană.
Pentru a demonstra modul în care funcționează sistemul respirator al aligatorilor, oamenii de știință au măsurat capacitatea respiratorie a unor exemplare sub anestezie și au ajuns la concluzia că aerul circulă în plămânii lor într-o singură direcție. Cercetătorii au pompat și apă conținând substanțe colorate în plămânii unor aligatori morți, pentru a observa mai bine sensul de circulație din sistemul lor respirator.
Cercetătorii consideră că similaritatea structurilor pulmonare ar putea explica motivul pentru care anumite animale au putut să se adapteze mai bine după evenimentul care a provocat prima dispariție în masă a viețuitoarelor de pe Terra, când nivelul oxigenului de la sol a scăzut dramatic.
„Știm deja că păsările se descurcă foarte bine atunci când trebuie să respire în condiție de hipoxie. Ele pot să zboare la altitudini mari, care ar putea ucide ușor multe specii de mamifere. Multe specii de archosauri, precum pterosaurii, erau capabile de efort fizic îndelungat. Designul plămânilor lor ar fi putut avea un rol important în aceste performanțe. A existat un fel de puzzle, savanții s-au întrebat de ce păsările au acești plămâni atât de diferiți de ai noștri. Acum am putut însă să dovedim că ei au existat de pe vremea strămoșului comun al păsărilor și al crocodilienilor. Acest lucru înseamnă că toți dinozaurii, erbivorele precum triceratops și carnivorele precum tyranosaurus rex aveau plămâni ca ai păsărilor”, a explicat cercetătoarea americană.