În absența înotătoarelor, aligatorii plonjează și urcă la suprafața apei, deplasându-și plămânii din față în spate sau lateral, potrivit unui studiu realizat de doi cercetători americani, publicat în The Journal of Experimental Biology și preluat de AFP.
„Acest lucru le permite să navigheze într-un mediu acvatic fără să tulbure prea mult apa”, a explicat Todd Uriona, de la Universitatea din Utah, care a adăugat că „acest lucru este, probabil, important pentru că le permite să se apropie de pradă fără să facă valuri”.
Potrivit lui Uriona și coautorului studiului, Coleen Farmer, alți amfibieni, precum crocodilii, anumite salamandre și broaște țestoase au proprietăți pulmonare similare.
Pentru a valida ipoteza lor, cei doi cercetători au pus electrozi pe cinci grupuri de mușchi ale unor aligatori tineri, cu vârsta de doi ani, măsurând între 38 și 50 de centimetri (exemplarele adulte ating o lungime de peste patru metri) și au analizat mișcările animalelor într-un bazin cu apă. Cercetători au constatat că mișcările erau comandate prin deplasarea plămânilor în interiorul corpului.
Observațiile contrazic teoria potrivit căreia aligatorii dețin o diafragmă puternică, ce îi ajută să respire și să alerge în același timp.
Studiul sugerează că mușchiul nu s-a dezvoltat decât în momentul în care reptilele precum crocodilii au început să trăiască în apă, în timpul cretacicului, în urmă cu 145 de milioane de ani.
În timpul triasicului, cu cel puțin 100 de milioane de ani mai devreme, strămoșii aligatorilor, crocodililor și ai altor caimani aveau mărimea unei pisici și trăiau pe uscat, spune Uriona.
