Alianța – Funcția de ministru de stat, eliminată din structura Guvernului



Liderii PNL și PD au stabilit, ieri, ca schema Guvernului să nu mai cuprindă funcțiile de miniștri de stat, după ce Executivul va fi restructurat, a declarat senatorul PD Radu Berceanu, după ședința Consiliului Național de Coordonare al Alianței.
Berceanu a spus că partidele membre ale Alianței au căzut de acord asupra ideii unui guvern „mai redus ca număr, probabil fără miniștri de stat, vice-prim-miniștri, cum se numesc ei acum și probabil fără miniștri-delegați”.
Liberalii și democrații au mai decis ca, în urma restructurării, să creeze un minister al dezvoltării regionale.
„S-a discutat despre ideea ca unul dintre domeniile care să aibă minister să cuprindă parte de dezvoltare regională, pentru că e vorba de absorbția fondurilor comunitare, care trebuie să-și găsească o relație directă și o responsabilitate în același timp”, a adăugat Berceanu.
El a mai spus că domeniile care nu vor mai fi reprezentate la nivel de minister vor fi coordonate de secretari de stat.
De asemenea, senatorul PD a precizat că „agențiile vor fi incluse în subordinea Guvernului, fără să mai treacă prin intermediul Cancelariei, într-o formulă mult mai eficientă și mult mai directă”.
Senatorul a susținut că PD nu ar fi dorit niciodată să rămână singurul deținător al funcției de ministru de stat, după restructurarea Executivului.
„N-am neapărat o impresie că se va ajunge la un final cu această restructurare. Să vedem, ce părere are UDMR și PC. O reducere a numărului începe să pună probleme chiar și la nivel de persoane”, a conchis Berceanu.