Schimbare

Alianța Creștin Liberală a depus documentele pentru revocarea din funcție a viceprimarului PSD al municipiului Suceava



Gheorghe Flutur, președintele Organizației Județene Suceava a PDL
Gheorghe Flutur, președintele Organizației Județene Suceava a PDL

Alianța Creștin Liberală PNL-PDL se pregătește să-l debarce din fotoliu pe viceprimarul PSD al municipiului Suceava, Gavril Vîrvara. Un proiect de hotărâre privind revocarea din funcție a viceprimarului social-democrat a fost depus ieri, la secretariatul Primăriei municipiului reședință de județ, de către grupul de consilieri locali ai ACL și urmează a fi luat în discuție cel mai probabil în ședința extraordinară a deliberativului local de luni, 18 august. Aleșii ACL au mai depus un proiect de hotărâre de Consiliu Local care vizează alegerea unui nou viceprimar. Potrivit Legii 215 a administrației publice locale, un viceprimar poate fi schimbat prin hotărâre de Consiliu Local adoptată cu votul majorității consilierilor locali în funcție la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție. Noul viceprimar este ales din rândul consilierilor locali tot cu votul majorității acestora. În conditițiile date, pentru aleșii ACL din Consiliul Local Suceava revocarea actualului viceprimar și alegerea noului viceprimar ar însemna practic o formalitate. PDL și PNL dețin împreună 16 reprezentanți în deliberativul municipal, zece democrat-liberali și șase liberali, și au nevoie doar de 12 voturi. PSD are șase consilieri locali, iar PP-DD doar unul, așa că dacă nu intervine trădarea, ACL are toate șansele să-și impună noul viceprimar. După toate probabilitățile, acesta va fi de la PDL, și anume liderul de grup, Lucian Harșovschi, care a mai deținut această funcție în mandatul trecut. Celălalt fotoliu de viceprimar aparține deja ACL, în speță liberalului Ovidiu Doroftei. ACL ar urma să aibă puterea absolută asupra primăriei municipiului reședință de județ, în condițiile în care și primarul Ion Lungu aparține, cel puțin scriptic, noii structuri de dreapta, fiind membru PDL. Schimbarea majorității de către ACL în Consiliul Local Suceava ar reprezenta prima acțiune comună de forță a PDL și PNL și ar însemna un precedent la nivel de județ.
Este de așteptat schimbarea majorității și în Consiliul Județean
Este de amintit faptul că președinții organizațiilor județene ale PDL și PNL, Gheorghe Flutur, respectiv Alexandru Băișanu, au anunțat la finele săptămânii trecute că cele două partide politice vor forma noile majorități în Consiliile Locale și în Consiliul Județean Suceava. Cei doi au făcut acest anunț după ședința comună a Birourilor Politice Județene ale PDL și PNL Suceava. Flutur a arătat că în cadrul acestei ședințe s-a stabilit cu majoritate de voturi și constituirea noilor majorități în Consiliul Județean și în Consiliile Locale acolo unde numărul reprezentanților PDL și PNL permite acest lucru. „Am responsabilizat oameni care să se ocupe de crearea acestor majorități în perioada imediat următoare, în așa fel încât noul partid, PNL, să-și pună amprenta pe administrarea mai multor localități din județul Suceava. Important este să taxăm și să amendăm PSD pentru ceea ce nu face. Îmi exprim îngrijorarea ca om care a adus multe proiecte aici în județul Suceava. Și vorbesc acum doar de unul care mă supără foarte tare că se întârzie, și anume cel legat de aeroport”, a declarat Flutur.



Recomandări

Atac dur al viceprimarului Cușnir la fosta conducere a primăriei: „O haită de lupi nesătui și de hiene veșnic flămânde și-au bătut joc de Suceava timp de 20 de ani”