Alfredo Lopez Austin: „Tamoanchan și Tlalocan”

În viziunea aztecilor au existat două locuri misterioase, Tamoanchan și Tlalocan. Deși sunt considerate importante din punct de vedere cosmologic, trimiterile la ele în mitologia aztecă rămân obscure.
Locul de obârșie al tuturor ființelor și paradisul terestru din interiorul unui munte veșnic
În lucrarea „Tamoanchan și Tlalocan” autorul Alfredo Lopez Austin oferă noi interpretări ale mitologiei aztece bazate pe surse istorice scrise, surse iconografice și credințe ale indienilor moderni.
Miturile despre Tamoanchan îl descriu ca pe locul de obârșie al tuturor ființelor. Tlalocan, în schimb, era un paradis terestru situat în interiorul unui munte veșnic verde și frumos, locul în care sălășluiau oamenii care au murit prin înec, răpuși de fulger sau de boală.
Istoricii au încercat să înțeleagă și să clarifice semnificația acestor două locuri din secolul al XVI-lea.
„Ținuturi ale ceții”
Astăzi, cei care studiază religia vechilor mexicani încearcă să le găsească în sistemul cosmic, pentru a înțelege mai bine gândirea religioasă mesoamericană, dar sursele scrise cu privire la aceste două locuri sunt greu de înțeles.
„Ținuturi ale ceții”, astfel au definit Tamoanchan-ul și Tlalocan-ul poezia, imnurile sacre și descrierile religiei străvechi. Dar cuvântul ceață lămurește prea puțin, pentru că ceața, ca prezență sau cuvânt, atenuează clarobscurul, șterge contururile, opacizează culorile, ghidează în chip înșelător mâna ce voiește să atingă și tulbură miresmele cu masa ei umedă.
Ceața este tăcere. Neagă mișcarea atunci când o învăluie iar fâșiile sale simulează că ceea ce este static se mișcă. Ceața amestecă somnul cu veghea.
În cazul nostru, ceața amestecă istoria cu mitul.
Locul creației și locul morții
Tamoanchan este loc al creației. Perechea supremă, Ometecuhtli și Omecihuatl, trimite din Tamoanchan germenele anemic al fătului în pântecele mamei și tot Tamoanchan a fost locul în care, în timpul primordial, zeii au pus porumbul pe buzele omului după ce au zdrobit boabele cu propriile lor masele.
Tlalocan, în schimb, este loc al morții. Este un munte gol plin de roade deoarece în el există un sezon productiv etern. În interiorul său ajung oamenii morți sub protecția sau în urma atacului zeului ploii. Cu toate acestea, Tamoanchan și Tlalocan se confundă. Astfel par să fi stat lucrurile încă din timpurile străvechi.
Sursa: www.cartespirituala.ro