Alfa Romeo nu renunță la versiunea supremă GTA



Alfa Romeo 8c Competizione
Alfa Romeo 8c Competizione

Alfa Romeo a umplut golul care îi ținea pe italieni departe de clasa regină – supercar. Cu exclusivistul 8C Competizione, marca torineză lansa anul trecut un distins și redutabil candidat, decis să ocupe din start o poziție de vârf în elita mașinilor sportive. Din păcate, Alfa Romeo nu a mulțumit foarte multă lume pentru simplul motiv că modelul coupe este construit în doar 500 de exemplare.
Situația nu va fi alta nici cu viitoarea ediție GTA, versiunea de performanță pregătită în secret de Alfa Romeo, însă confirmată de mai multe surse interne.
Noul model va fi livrat pe câteva piețe selecte și va dispune de un motor mai puternic decât cel aflat pe 8C – propulsorul pe benzină de 450 de cai putere. Este foarte posibil ca unitatea să păstreze aceeași configurație V8, în schimb puterea litrică – 95,9 CP/litru la versiunile actuale 8C – va crește considerabil iar cilindreea să treacă de 4.700 de centimetri cubi în prezent la 5.000 de centimetri cubi.
Fiind vorba de o versiune de performanță, italienii vor aplica modificări de substanță aspectului exterior, în altă ordine de idei vor realiza un kit profesional cu serioase ecouri la partea estetică și aerodinamică.
8C Competizione GTA va fi cel mai performant model construit vreodată sub culorile Alfa Romeo și va dispune de o caroserie ușoară ce va duce implicit la scăderea masei automobilului.
Prețul va constitui și el un element cheie în ecuația succesului pentru viitorul supercar, însă este prematur să ne putem pronunța acum. Se intenționează producerea a doar 100 de exemplare.