Alfa Romeo Mi.To este „Mașina anului 2009 în Europa”



Alfa Romeo Mi.To 2009
Alfa Romeo Mi.To 2009

Alfa Romeo este oficial în sărbătoare. Motivul îl constituie adjudecarea titlului „Mașina anului 2009 în Europa”, premiu ce a revenit, se pare, modelului Mi.To.
Deși mai sunt două săptămâni și jumătate până la anunțul oficial, mai exact pe 17 noiembrie, surse din cadrul companiei Fiat au dat primii vestea despre reușita mărcii premium. Un purtător de cuvânt a confirmat că zvonurile apărute ieri sunt adevărate, noua subcompactă Mi.To fiind câștigătoarea titlului în acest an. În urma voturilor exprimate de aproape 60 de jurnaliști de la publicații din toată Europa, modelul Alfa Romeo a primit 462 de puncte. Pe locul doi s-a clasat tot un vehicul italian, Lancia Delta, iar locul trei a revenit noului Ford Fiesta. Ultimul premiu câștigat de Alfa Romeo a fost în anul 2001, cu modelul 147, care a primit 238 de puncte.
Mi.To, căștigătorul titulului „Car of the Year 2009”, este construit pe platforma lui Fiat Grande Punto, utilizând motorizări elastice și dinamice. Gama este formată din trei propulsoare, din care două sunt pe benzină: 1.4 litri – 78 CP, cuplu maxim de 125 Nm și viteză de vârf de 165 km/h, respectiv turbo 1.4 litri 16 valve – 155 CP, cuplu 206 Nm și o viteză maximă de 215 km/h. Clienții pot opta și pentru o versiune de motorizare economică, unitate diesel JTDM de 1.6 litri ce produce 120 CP și un cuplu motor ce poate varia de la 280 Nm la 320 Nm.


Alfa Romeo Mi.To 2009
Alfa Romeo Mi.To 2009
Alfa Romeo Mi.To 2009
Alfa Romeo Mi.To 2009
Alfa Romeo Mi.To 2009
Alfa Romeo Mi.To 2009
Alfa Romeo Mi.To 2009
Alfa Romeo Mi.To 2009