Alfa Romeo 149, apariție distinctă în clasa compactelor



Alfa Romeo 149 2009 Rendering
Alfa Romeo 149 2009 Rendering

Alfa Romeo pune la cale o revoluție. Transformarea calitativă, așteptată peste cel mult doi ani, va fi profundă și radicală. Schimbarea va însemna un nou limbaj de design, acompaniat de tehnologie de top, motoare eficiente și, mai presus de toate, calitate premium, toate acestea vor garanta „slăbirea” pieței deținute de BMW, principalul obiectiv de atins în strategia italienilor.
Revoluția va începe odată cu lansarea lui 149, succesorul binecunoscutului 147 model cu o carte de vizită interesantă și o imagine pozitivă ce l-a transformat într-o adevărată armă de marketing în țara sa natală.
Despre 149 se vorbește mult, se avansează ipoteze dar se știu prea puține amănunte asta pentru că mașina compactă este pentru Alfa Romeo un proiect strategic, extrem de important pentru viitorul companiei italiene.
149 va rămâne un model compact cu serioase veleități sportive ce va propune un design captivant și expresiv în stilul noului Alfa Romeo Mi.To. Aspectul va împrumuta liniile senzuale și dulci ale superbului 8C Competizione. Corpul zvelt și înfățișarea agresivă nu vor mai corespunde statutului de singura mașină sport pentru femei, așa cum era cunoscut în popor 147.
Tehnologia va fi împărțită cu modelul 159 iar propulsia va include unități pe benzină de 1.4 litri turbo de 120 și 150 CP. Este de așteptat ca versiunea de top să fie agregatul V6 de 3.2 litri JTS prezent pe sportivul GTA. Nu vor lipsi și motoarele economice diesel Multijet, de origine Fiat. În premieră, Alfa Romeo va echipa modelele 149 în funcție de motorizări cu un sistem de tracțiune integrală denumit Q4.