Cu câteva zile în urmă, în Sala de artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, care a găzduit o nouă ședință de lucru a Cenaclului literar „Mihail Iordache” al Societății Scriitorilor Bucovineni, a fost lansat volumul de versuri cu titlul „Manuscrisele de la apa Moldovei”, semnat de Alexandru Spătaru.
„Manuscrisele de la apa Moldovei / numai aici puteau să apară, / în conexiune cu veșnicia”
Cartea, lansată în lipsa autorului bucureștean, căruia vârsta și starea de sănătate nu i-au permis deplasarea, se adaugă scrierilor anterioare care grupează volumele „Pasul mare”, „Așteptări”, „Singurătatea materiei”, „Linii de contur”, „Jurnal de gânduri”, „Rod și ofrandă”, publicate în intervalul 2004-2012.
Reprezentat la eveniment de artistul plastic Viorel Corodescu COV, care a realizat grafica de copertă și ilustrațiile de interior (care a etalat și o expoziție de grafică în care s-au aflat și câteva din lucrările reproduse în carte), autorul și-a transmis mesajul printr-o emoționantă scrisoare cu vibrații îngemănate cu „Cuvântul la urmă” din finalul volumului: “Unice înscrisuri, / de real interes, / Manuscrisele de la apa Moldovei / numai aici puteau să apară, / în conexiune cu veșnicia. / Fiecare din noi e o filă. / Pe aici a curs trecerea noastră. / Ce s-a mai scris / în partea asta de lume / sunt niște banale însemnări / lipsite de importanță…”.
„Un poet profund, măcinat de dimensiunile existențiale ale umanului”
Alexandru Spătaru, „un poet profund, măcinat de dimensiunile existențiale ale umanului, rezonate într-un vers străbătut de meditație filosofică”, așa cum scrie Ion Cozmei în textul introductiv cu genericul „O altă «veritabilă carte frumoasă de învățătură»”, remarcat și apreciat în confreria literară (autor asupra căruia s-au pronunțat Constantin Dram, Viorica S. Constantinescu, Nicolae Busuioc, Liviu Grăsoiu sau Calistrat Costin), trăiește cu speranța că peste toate „stricăciunile” lumii „va coborî un cântec, / ecou al cântecului începutului, / al armoniilor dintâi / ce-au săvârșit zidirea”.
„Poemele – scrie Liviu Grăsoiu într-un text anexat „În loc de postfață” (extras din comentariul „Poezia ca patimă fără leac”, publicat anul trecut în revista „Litere” din Târgoviște) – sunt redactate cu pricepere, meșteșug și aleasă ținută expresivă, mărturisind un romantic, pledând neostentativ pentru demnitate, fantezie creatoare, perpetua beatitudine poetică, iubire nedescifrată, meditație lucidă sau resemnare înțeleaptă”.
Volumul „respiră lirico-existențial printr-o plutire diafană deasupra lumii”
“Generos fără limite – așa cum remarcă Liviu Grăsoiu – cald, luminos, iradiind o stare de liniște atentă la tot ce se întâmplă împrejur, poetul (inginer de meserie, moldovean prin naștere și predispoziții lirice) este indubitabil un original, deoarece a semnat prima carte după ce împlinise 60 de ani, dar eu bănuiesc că scrierile sale au fost elaborate cu destul timp înainte, pe când inginerul păcătuia poetic doar pentru sine și pentru cei apropiați”.
Volumul, care cuprinde trei secțiuni (capitole) – „Premieră continuă”, „Comentarii” și „Scrisori deschise” – reunește 54 de poeme care circumscriu un parcurs de lectură despre care Ion Cozmei spune că „respiră lirico-existențial printr-o plutire diafană deasupra lumii, iradiind înțelepciunea și eterna pace din contemplația profundă a umanității, descoperind un drum necesar către cunoaștere”.
„În fața misterului de nepătruns al Universului – subliniază Ion Cozmei – poetul, care a fost cândva un copil ce, la apa Moldovei, «a tăiat răsuflarea unei planete», regăsind tălpile goale «în alergarea crudă pe nisipul cald și moale», tânjește la zămislirea unei călătorii astrale”.
