Consilierul județean Alexandru Șalup a fost ales în funcția de președinte al Organizației Județene a Tineretului Național Liberal Suceava. În cadrul conferinței județene de alegeri, Alexandru Salup a fost singurul candidat pentru funcția de președinte al tinerilor liberali suceveni. La ședința de alegeri au participat reprezentanți din Biroul Național al PNL, precum și cei trei candidați pentru funcția de președinte la nivel național al TNL, Mara Mareș, Vlad Varga și Radu Surugiu. Printre invitații care au participat la alegerea noii conduceri a tinerilor liberali s-au numărat Ion Lungu, Viorel Seredenciuc și Lucian Harșovschi, precum și deputații Angelica Fădor și Bogdan Gheorghiu.
După alegerea în funcția de președinte al TNL Suceava, Alexandru Șalup a declarat că una dintre preocupările sale și ale noii echipe de conducere va fi promovarea tinerilor. „Îmi doresc să duc mai departe anumite proiecte pe care le-am început alături de colegii mei, o mare parte dintre aceștia fiind realeși în conducerea TNL Suceava. Ne dorim să promovăm cât mai mult tineretul, pentru că este nevoie de el în orice situație. Observăm că și în instituții sunt foarte mulți tineri care au început să aibă experiență și considerăm că aceștia trebuie să fie implicați în cât mai multe domenii. Și sper ca alături de ei să putem promova anumite proiecte, să-i atragem înspre viața politică, înspre partidele politice”, a spus Alexandru Șalup. În ceea ce-i privește pe invitații de la nivel central, dar și pe candidații pentru președinția națională a TNL, aceștia au remarcat faptul că organizația județeană din Suceava a tinerilor liberali este cea mai puternică din țară.
De precizat că Alexandru Șalup și-a anunțat candidatura pentru o funcție de vicepreședinte la nivel național al TNL, în cadrul alegerilor care vor avea loc la finalul acestei săptămâni.