Alexandru Moldovan a depus pentru a doua oară jurământul ca prefect de Suceava

Alexandru Moldovan este din nou prefect
Alexandru Moldovan este din nou prefect

Prefectul județului Suceava este, de luni, 25 octombrie, din nou Alexandru Moldovan, cel care a deținut această funcție în perioada 9 decembrie 2019 – 3 martie 2021. După depunerea jurământului de învestitură, Moldovan a transmis, printr-un comunicat de presă, că desemnarea pentru un nou mandat „este o onoare” și o „garanție a cooperării instituționale” cu conducerea Consiliului Județean Suceava și cu președintele CJ Gheorghe Flutur.
„Asumarea acestei înalte funcții publice înseamnă pentru mine responsabilitate, și nu una clamată, ci una efectivă, de implicare în această perioadă de maximă încercare pentru noi toți. Asumarea de care vorbesc va fi una prin fapte, prin adoptarea de măsuri și decizii antipandemice ferme, care vor pune în prin plan analiza medicilor și epidemiologilor, care vizează limitarea numărului de persoane infectate și salvarea de vieți omenești”, a declarat Alexandru Moldovan. Acesta a spus că este necesară „o perioadă de solidaritate” pentru oprirea creșterii numărului de cazuri grave, care duc la blocarea spitalelor din județ, și pentru oprirea deceselor.
„Consider că trebuie asigurată o cooperare loială la nivelul tuturor factorilor de decizie, ai liderilor de opinie, ai reprezentanților cultelor religioase și ai partidelor politice, pentru a proteja cel mai de preț drept al nostru, viața”, a afirmat prefectul județului, care este un ferm susținător al vaccinării anticovid.
La finalul mesajului său, Alexandru Moldovan a mulțumit pentru activitate fostului prefect, numit de USR-PLUS, Iulian Cimpoeșu și purtătorului de cuvânt al acestuia, Vasile Boca.

Alexandru Moldovan este din nou prefect
Alexandru Moldovan este din nou prefect
Alexandru Moldovan este din nou prefect
Alexandru Moldovan este din nou prefect

Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest

Rezultatele etapei a doua a circuitului de șah Grand Prix Bucovina, desfășurat la Colegiul „Alexandru Ioan Cuza”