Alexandru-Brăduț Ulmanu scrie cum vorbește. Calm, gândit, organizat, cu o elocvență și o răbdare exersate în ani de training cu jurnaliștii și de cursuri cu studenții de la jurnalism, într-o limbă română firească și curgătoare, presărându-și demonstrațiile cu exemple bine alese și cu glumițe dintre cele mai subtile, ușor englezești, care celor mai puțin atenți le pot scăpa – și e păcat.
Un fel de diplomat printre ziariști
Brăduț Ulmanu este un fel de diplomat printre ziariști. Știe mai multă teorie despre meserie decât majoritatea dintre noi și cunoaște mult mai bine sistemul ale cărui rotițe suntem. Totuși, are eleganța și modestia de a ne trata ca pe egali, de a asculta toate opiniile pe care avem să le împărtășim și de a aprecia aportul fiecăruia dintre practicieni la completarea imaginii în construcție pe care o are despre jurnalism și despre comunicare.
A trecut prin atâtea redacții, a participat la atâtea traininguri, a avut atâtea experiențe internaționale în presă, încât eu, una, îl privesc ca pe un om de la care mereu pot învăța mult.
Când am început să predau la jurnalism, i-am cerut sfaturi și mi le-a dat într-un dialog pe messenger pe care l-am salvat ca să îl pot citi și mai târziu. Omul nu vorbește aiurea, nu poartă discuții teoretice inutile, ci dă îndrumări competente, bazate pe experiență și sprijinite cu exemple.
O sinteză interesantă care poate fi un instrument de referință pentru domeniul comunicării
Cartea lui Brăduț despre Facebook, „Cartea fețelor” (Humanitas, 2011), este o sinteză foarte interesantă care probabil va fi un instrument de referință pentru domeniul comunicării. Aplecându-se asupra unui fenomen atât de fascinant cum e Facebook-ul – o rețea de socializare care unește peste șase sute de milioane de oameni din toată lumea – autorul încearcă să arate toate motivele pentru care FB nu este o fiță care poate deveni la un moment dat enervantă – atunci când să faci parte din rețea pare prea trendy sau este mult prea uncool să nu ai cont pe FB – ci este acel instrument care desenează harta relațiilor noastre sociale trecute și prezente și, prin volumul mare de informație mediată la care ne permite să avem acces, ne ajută să înțelegem mult mai bine societatea din care facem parte, lumea în care trăim.
Brăduț Ulmanu ne deslușește cum poate Facebook să îmbogățească și viețile celorlalți, non-jurnaliștilor, cu informații, relații și evenimente, de care pot beneficia gratis, fără a se confrunta și cu neajunsurile meseriei respective.
Am aflat lucruri noi și interesante din „Cartea fețelor”, pentru că este o lucrare documentată solid, nu una făcută pe genunchi, pentru a exploata un subiect la modă, cum sunt atâtea volume care apar mereu pe piață. Facebook este o modă, dar este și o revoluție în comunicare, iar Brăduț tratează subiectul din ultima perspectivă.
Fiecare capitol este ilustrat cu exemple…
Fiecare capitol este ilustrat cu exemple – întâmplări de pe Facebook – sau chiar bancuri. Și pentru că-mi plac glumițele lui Brăduț, o să dau și eu un exemplu ca să vedeți cum de această carte, deși plină de informații și de teorie, poate fi citită și savurată foarte ușor:
Povestind cum a cerut, pe Facebook, părerile prietenilor despre compania Lufthansa (avea în plan o călătorie transatlantică), a primit 30 de replici, interlocutorii menționând: „punctualitatea, berea, mâncarea, întârzierile, divertismentul la bord, berea, concurenții, politețea, decolările și aterizările abrupte, berea, terminalul din Munchen, rambursările, berea, politica de prețuri…”
Sunt mici și subțiri poante, peste care, cred eu, cititorul care are alte așteptări de la carte poate trece fără a le percepe. Mie mi-au amintit de felul de a fi al lui Brăduț, de ceea ce îl face o companie foarte agreabilă și un prieten prețios.
Pe lângă tot ce poți învăța de la el, te mai alegi și cu ceea ce aș numi „good time”, și nu știu cum aș putea să traduc într-un cuvânt, că nu e chiar distracție, ci e timp petrecut într-un mod foarte plăcut.
Alina VASILIU
