Liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că Bucovina ar trebui să devină o regiune separată. Băișanu a arătat că regiunile în România nu pot fi trasate pe sistemul „Nord – Est, Vest, Centru, Sud sau mai la stânga, mai la dreapta”. El susține că în procesul de regionalizare trebuie să se țină cont de evoluția istorică a regiunilor. „România a avut regiuni, care uneori s-au dezvoltat distinct unele față de altele. Și cred că ar trebui să mergem pe același sistem”, a subliniat Alexandru Băișanu.
El a adăugat că munca pe care Parlamentul României o face pentru modificarea Constituției României „nu este una care se face peste noapte și nu e o muncă făcută pe genunchi”. Alexandru Băișanu a arătat că noua Constituție este „cartea de căpătâi” a evoluției viitoare a României, motiv pentru care în procesul de revizuire a Constituției trebuie răbdare și implicarea a cât mai multor factori de decizie.
„Nu cred că trebuie să ne grăbim în problema regionalizării și a modificării Constituției. Sunt lucruri pe care le faci o singură dată, și cred că trebuie făcute bine, nu la repezeală, pentru a regreta mai târziu”, susține Băișanu.
Pe de altă parte, liderul PNL Suceava a spus că va face tot ceea ce îi stă în putință pentru a debloca proiectul de construcție a pârtiei din masivul Rarău, în Câmpulung Moldovenesc. Alexandru Băișanu a spus că această investiție a fost începută în 2007, pe vremea guvernării liberale, însă în perioada Guvernului PDL acest proiect „a rămas în aer”. „Sunt convins că dacă această investiție se va termina, orașul Câmpulung Moldovenesc va avea de câștigat. Și nu numai, întreaga zonă a Câmpulungului va avea alte soluții de câștig financiar de pe urma activității turistice”, consideră Băișanu. El a mai adăugat că o altă prioritate pe care o are este proiectul pentru construcția unei pârtii de schi în comuna Sucevița.
Președintele liberalilor suceveni a ținut să precizeze că nu este adeptul unor proiecte turistice de genul „Paște în Bucovina”, „Horă în Bucovina” sau „Crăciun în Bucovina”. „Cu astfel de proiecte nu o să facem niciodată turism cu adevărat. O să facem turism trei zile, cât cheltuim bani aiurea pe hore sau petreceri. În rest, în timpul anului, adio. Am făcut un calcul și dacă nu s-ar fi cheltuit în ultimii patru ani bani aiurea pe paranghelii de genul acesta ar fi fost bani pentru a se termina toate proiectele aflate în derulate în zonele turistice din județ”, a încheiat Alexandru Băișanu.