Demers

Alexandru Băișanu solicită o comisie de anchetă parlamentară la Spitalul Județean Suceava

Deputatul sucevean Alexandru Băișanu, care va fi viitorul lider al Organizației Județene Suceava a Partidului Puterii Umaniste (social – liberal), a solicitat formarea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Județean Suceava pe perioadei pandemiei de coronavirus. Alexandru Băișanu a spus că această comisie trebuie să verifice „dezastrul de la Spitalul Județean Suceava”, care sub o proastă administrare s-a transformat într-un adevărat focar de infecție Covid-19.
„Voi propune Parlamentului României o comisie de anchetă cu ceea ce s-a întâmplat la spitalul din Suceava, pentru că 25% din morții din România vin din Suceava, dar și pentru că peste 20% din infectații din România sunt din județul Suceava. Iar lucrul acesta este nepermis pentru un județ și un oraș atât de frumos, dar atât de prost gestionat. Iar toate lucrurile acestea trebuie să iasă la iveală”, a declarat Alexandru Băișanu.
El a solicitat ca din comisia de anchetă să facă parte și reprezentanți ai DNA, Curții de Conturi și ai Ministerului Sănătății. Pe de altă parte, Băișanu a spus că din punctul său de vedere, cu o administrație eficientă, județul Suceava ar putea să devină o mică Elveție. „În zece ani Bucovina poate să ajungă Elveția României. Trebuie doar să înțelegem că există un proiect, să-l susținem cu toții, nu un candidat neapărat, ci un proiect care pus pe masă va arăta de unde vin banii, unde se duc acești bani, de ce trebuie dezvoltate zonele respective. Și asta se va face pe baza unor anchete sociologice de data aceasta care vor scoate în evidență care e nevoia fiecărei localități din județul Suceava”, a încheiat Alexandru Băișanu.

Recomandări

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pregătit să preia pacienți de la Spitalul de copii ”Sf. Maria” din Iași