Politic

Alexandru Băișanu începe să-și piardă puterea în fostul PNL Suceava



Președintele actualei Organizații Județene Suceava a PNL, deputatul Alexandru Băișanu, începe încet-încet să-și piardă puterea în rândul liberalilor suceveni
Președintele actualei Organizații Județene Suceava a PNL, deputatul Alexandru Băișanu, începe încet-încet să-și piardă puterea în rândul liberalilor suceveni

Liberalii din fostul PNL Suceava încearcă să scape pe cât posibil de „comenzile” pe care le primesc de la liderul fostei organizații județene a acestei formațiuni politice. Un exemplu clar în acest sens este și votul pe care membrii Biroului Permanent Local al Organizației Municipale Suceava a PNL l-au dat pentru desemnarea reprezentanților în Comitetul Local Executiv al noului PNL Suceava.
Președintele fostei Organizații Județene Suceava a PNL, deputatul Alexandru Băișanu, începe încet-încet să-și piardă puterea în rândul liberalilor suceveni. Cel mai bun exemplu în acest sens a fost ședința de joia trecută a Biroului Municipal Suceava a PNL, în cadrul căruia liberalii trebuiau să-și desemneze reprezentanții în Comitetul Local Executiv al noului PNL. Practic, în ședința respectivă trebuiau să-i aleagă pe cei care urmau să facă parte din viitoarea structură de conducere a noii Organizații Municipale Suceava a PNL rezultată în urma fuziunii PDL – PNL. Și dacă pentru funcția de copreședinte din partea vechiului PNL lucrurile erau clare, această funcție urmând să fie ocupată de Marius Zmău, rămâneau în discuție celelalte nouă locuri pe care liberalii trebuiau să le ocupe în structura de conducere a Organizației Municipale Suceava a noului PNL.
Surse din cadrul PNL Suceava ne-au declarat că votul în cadrul Biroului Municipal Suceava al PNL trebuia să decurgă fără nici un fel de probleme. Și asta pentru că liberalii reuniți în ședința de joia trecută nu trebuiau decât să voteze numele de pe o listă care urma să fie citită la începutul ședinței, aceleași surse precizând că lista avea „avizul” liderului județean, Alexandru Băișanu. În realitate însă nu s-a întâmplat așa, iar ședința s-a prelungit timp de câteva ore, în condițiile în care lista cu respectivele nume nu a mai fost citită deoarece unii dintre liberalii prezenți au dorit să candideze „pe bune” pentru a ocupa o funcție în conducerea viitoarei Organizații Municipale Suceava a PNL.
Astfel se face că la finalul votului, trei dintre numele aflate pe lista acceptată și avizată de Alexandru Băișanu nu s-au mai regăsit printre viitorii membri ai Comitetului Local Executiv al PNL Suceava. Sursele liberale arată faptul că cei trei care candidau cu susținerea lui Alexandru Băișanu erau Dragoș Grosariu, Ioan Grădinăriu și Nicolae Năstase.
Nici un primar în funcție din fostul PNL nu a fost ales în conducerea Organizației Județene a noului PNL Suceava
În principiu, votul din ședința de joia trecută s-a desfășurat după mai multe considerente. În primul rând s-a supus votului ca din viitoarea conducere a PNL Suceava să facă parte deputatul din municipiu, Alexandru Băișanu, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Ilie Niță, viceprimarul Sucevei Ovidiu Doroftei, precum și consilierii locali Dan Roibu, Daniel Prorociuc și secretarul organizației municipale, Ștefan Proțiencu. După ce aceștia au primit votul celor din Biroul Municipal, pentru cele trei locuri rămase libere s-au înscris 10 liberali din municipiul Suceava, printre care și cei trei care se regăseau pe lista care ar fi fost propusă inițial de Alexandru Băișanu. În lipsa lui Alexandru Băișanu de la ședința respectivă, liberalii au votat așa cum au considerat ei de cuviință, astfel încât după numărarea voturilor cei trei care au reușit să intre ca membri ai Comitetului Local Executiv sunt Cezar Florin Zaharia, Peter Carpiuc și Aurel Jescu.
Astfel se face că ședința de joia trecută a conducerii fostei Organizații Municipale Suceava a PNL este un exemplu clar care arată că Alexandru Băișanu începe să-și piardă din puterea pe care o avea în PNL. Mai mult, surse din rândul liberalilor mai declară că tot mai mulți dintre cei care i-au fost apropiați lui Alexandru Băișanu încep să se îndepărteze de acesta, lăsându-l astfel și în cadrul noului PNL cu o influență mult mai mică decât cea la care se aștepta.
O altă problemă interesantă care ar putea să apară zilele acestea este și cea legată de desemnarea reprezentanților vechiului PNL în Comitetul Executiv Județean al noului PNL. Și pe marginea acestui subiect au apărut numeroase nemulțumiri în rândul liberalilor suceveni, cu atât mai mult cu cât desemnarea celor 12 membri din partea fostului PNL în Comitetul Executiv Județean s-ar fi făcut în cadrul unei ședințe care a avut loc înainte de Consiliul Național al noului PNL. Trebuie spus că ședința Consiliului Național al PNL a avut loc în data de 31 ianuarie 2015. Cu toate acestea Biroul Județean al fostului PNL Suceava își desemnase viitorii reprezentanți în Comitetul Executiv Județean al noului PNL într-o ședință care s-a desfășurat cu câteva zile în urmă, printre aceștia neregăsindu-se nici unul dintre primarii liberali suceveni. Unii liberali afirmă că printre cei pe care Alexandru Băișanu i-a propus să facă parte din viitoarea conducere județeană a noului PNL Suceava se regăsesc membri de partid aproape necunoscuți sau care nu s-au implicat în ultimele campanii electorale.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național