Opinie

Alexandru Băișanu: Avem nevoie de investiții urgente în infrastructura rutieră și CFR



Președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu
Președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu

Președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, consideră că România are nevoie de investiții urgente în infrastructura rutieră și CFR, în condițiile în care în aceste domenii nu s-a făcut absolut nimic. Vicepreședinte al comisiei de transporturi din Camera Deputaților, Alexandru Băișanu consideră că în aceste domenii există probleme, iar ALDE, „ca o busolă a acestei guvernări”, solicită în permanență investiții în infrastructura din toate domeniile.
„Eu ca liberal o spun foarte clar. Avem nevoie de investiții în infrastructura rutieră, în infrastructura CFR, dar și la Tarom. Nu știu dacă sunt minusuri în aceste domenii. Sunt zero, adică nu s-a făcut absolut nimic”, a arătat Alexandru Băișanu. Deputatul ALDE de Suceava a precizat că România a intrat „într-un soi de mocirlă” în infrastructură din care nici un partid nu a reușit să o scoată. „Tot facem studii de prefezabilitate, fezabilitate, semnăm o mulțime de acte, de contracte, dar când să tragi linie nu se întâmplă nimic”, a spus Băișanu, care a mai precizat că trebuie găsite resursele și metodele în cadrul Ministerului Transporturilor pentru a se rezolva odată această problemă.
Alexandru Băișanu a dat ca exemplu șoseaua de centură a municipiului Suceava, lucrările începute în anul 2007 nefiind finalizate nici în momentul de față. „Eram prefect în anul 2007 când am început șoseaua de centură a județului Suceava. Suntem în 2018 și până în prezent șoseaua de centură nu a fost finalizată. Și de ce? Pentru că s-a furat extrem de mult atunci când s-a lucrat. Nimeni nu a văzut până în momentul de față. Dar și pentru că nimeni nu își asumă printr-o licitație să construiască pe mai departe pe ce au construit ceilalți”, a mai declarat liderul ALDE Suceava.
Alexandru Băișanu a mai declarat că autoritățile române nu au făcut nimic în cazul șoselei de centură a Sucevei. „Mie îmi place, cu ghilimelele de rigoare, că i se face dosar domnului Tăriceanu, cică ar fi mințit nu știu ce organ, pe mărturie mincinoasă, dar când e vorba de furt în adevăratul sens al cuvântului, când se știe foarte clar ce s-a întâmplat, nu se întâmplă nimic. De exemplu, la șoseaua de centură a Sucevei nu e nici un dosar, nimeni nu și-a pus măcar o întrebare, nu e nici o chestiune in rem, deși sunt o mulțime de probe”, a spus deputatul ALDE de Suceava.
El a mai arătat că nici acum nu sunt făcute cercetări cu privire la cine a decis montarea unui pilon al șoselei de centură în mijlocul DN 17, la Șcheia, acolo unde au avut loc numeroase accidente rutiere, unele dintre acestea mortale.



Recomandări

Alexandru Băișanu propune „Legea Mario”, prin care vrea reducerea vârstei pentru răspunderea penală de la 14 la 12 ani pentru infracțiunea de omor

Alexandru Băișanu propune „Legea Mario”, prin care vrea reducerea vârstei pentru răspunderea penală de la 14 la 12 ani pentru infracțiunea de omor
Alexandru Băișanu propune „Legea Mario”, prin care vrea reducerea vârstei pentru răspunderea penală de la 14 la 12 ani pentru infracțiunea de omor

Consiliul Județean Suceava intenționează să preia proiectul șoselei de centură a Fălticeniului pentru urgentarea începerii lucrărilor

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România