Deputatul sucevean Alexandru Băișanu a demisionat ieri din PNL și a anunțat că va candida pentru funcția de primar al Sucevei, fără a preciza încă dacă o va face independent sau din partea unei formațiuni politice. Alexandru Băișanu a susținut o conferință de presă în care a precizat că această decizie reprezintă un moment foarte important în evoluția sa politică. Băișanu a ținut să precizeze că în fapt nu demisionează din PNL, ci din PDL, considerând că această formațiune politică a acaparat în totalitate fostul PNL. În conferința de presă susținută ieri, Alexandru Băișanu a făcut un scurt istoric al activității sale în cadrul PNL, lansând în același timp și atacuri către actualii lideri și candidați ai noului PNL din Suceava. El a ținut să amintească faptul că după ce a demisionat din funcția de prefect a decis să intre în PNL pentru că a vrut să urmeze un model pe care îl regăsea în premierul de la vremea respectivă, Călin Popescu Tăriceanu. „Îmi aduc aminte că înainte de PNL, cât eram prefect, aceeași echipă care face jocurile în județul Suceava, Gheorghe Flutur, Ion Lungu și Orest Onofrei, mi-au cerut să intru în PDL, spunând că îmi pun la dispoziție postul de deputat în colegiul nr. 1. Am refuzat pentru că nici Flutur, nici Ion Lungu, nici Orest Onofrei și nici restul oamenilor de la vârful PDL nu reprezentau modelele mele în politică. Și am spus ferm că niciodată nu voi face echipă cu ei”, a declarat Băișanu. El a arătat că după acel moment a candidat din partea PNL, nu a câștigat nici o funcție, iar ulterior a preluat președinția PNL Suceava, „partid distrus de ei”. În același timp el a spus că după ce a fost ales și a doua oară la conducerea PNL Suceava, partidul a avut parte de o evoluție, la nivel național, care nu a fost conformă cu modelele sale politice și nici cu propria conștiință. Astfel, Alexandru Băișanu l-a acuzat pe fostul lider PNL, Crin Antonescu, de faptul că a distrus acest partid după ce l-a trimis în brațele PDL. „După ce a aruncat PNL într-un soi de politică medievală făcută de PDL, Crin Antonescu a părăsit PNL prin neimplicare. PDL, portocaliii, oamenii lui Traian Băsescu, care au ajuns la 7-12%, și-au găsit un bârlog în PNL. Și concluzia este că bâta a învins rațiunea. Iar frica unor liberali le-a oferit pedeliștilor posibilitatea de a silui PNL”, a precizat deputatul sucevean. Băișanu a spus că el s-a înscris în PNL și s-a trezit dintr-odată în PDL. El a mai precizat că a fost printre puținii care au spus că „această mezalianță” între fostul PNL și PDL nu e una bună pentru liberali.
Alexandru Băișanu a făcut referire și la actualul copreședinte al PNL Vasile Blaga, amintind că acesta a spus la Suceava, la lansarea candidaților liberali, că cei „care nu au venit în bârlogul cucerit de ei” să stea în continuare acasă. „Domnule Vasile Blaga, nu vom sta acasă. Suntem mulți și vom ieși pentru a vă trimite acasă. Nu noi trebuie să mergem acasă, ci voi. Nu noi am furat România, ci voi”, a declarat Alexandru Băișanu. El a spus că actualii lideri ai PNL, proveniți din fostul PDL, scot la licitație funcțiile și candidaturile. Băișanu a afirmat că zilele trecute, după anunțarea candidaturii lui Ion Lungu din partea PNL pentru Primăria Suceava, atât acesta, cât și Gheorghe Flutur și secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, au venit la el în birou și i-au propus să rămână în PNL și să-l sprijine pe actualul edil, fiindu-i oferit un post de deputat. „I-am refuzat, cum am făcut și în 2008. Nu mi-am tranzacționat nici o funcție într-un partid. Tot timpul mi-am luat soarta în mâini și m-am dus în fața cetățenilor. Să fi acceptat această tranzacție, prin care mi se cerea să renunț la candidatura pentru primărie, în schimbul unui post de deputat, ar fi însemnat pentru mine să fac cel mai dezonorant gest pentru un bărbat”, a subliniat deputatul sucevean. El a adăugat că a refuzat această tranzacție pentru că nu poate să-i vândă pe sucevenii care la ultimele alegeri locale i-au dat 45% din voturi, iar la parlamentare 62% din voturi pentru a obține mandatul de deputat.
Băișanu a precizat că se va întoarce la suceveni cu viziunea sa de dezvoltare și le va cere din nou votul, deși este convins că a ales astfel calea cea grea. „Nu voi face niciodată echipă cu cei care mi-au tăiat salariul, au tăiat pensiile”, a afirmat Alexandru Băișanu.
Băișanu spune că va candida pentru Primăria Suceava „pentru că am o datorie de onoare de a spune adevărul”
El a făcut referire și la numeroase „minciuni” din ultima perioadă venite din partea actualilor lideri PNL. Băișanu a făcut referire în primul rând la modul în care a fost „decapitat într-un mod ordinar” de la conducerea PNL Suceava, de către un Birou Politic Național al PNL incomplet. Băișanu a amintit și de cazul vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava Ilie Niță, care a fost exclus din PNL Suceava după ce și-a anunțat candidatura pentru șefia administrației județene. El a amintit că instanța a hotărât că decizia de excludere a lui Ilie Niță din PNL nu a fost una legală. Alexandru Băișanu a pus sub semnul îndoielii și sondajul în baza căruia s-a decis candidatul PNL pentru Primăria Suceava, care ar fi avut loc în perioada ianuarie – februarie 2016. Băișanu a spus că a solicitat firmei care a efectuat sondajul, CSOP, să-i spună dacă el personal a făcut parte dintr-o astfel de cercetare, iar răspunsul primit a fost că în luna ianuarie a.c. nu a fost subiectul unui sondaj. El a amintit și de faptul că liberalii l-au votat prima dată pe Ioan Balan drept candidat pentru Primăria Suceava, iar numai după o lună, aceiași oameni l-au votat pe Ion Lungu. „Ăsta nu e partid, e o sectă”, a precizat Băișanu. El s-a declarat nemulțumit și de modul în care a fost tratat într-o ședință a Biroului Permanent Național al PNL în care a vrut să ia cuvântul, arătând că în momentul în care a început să vorbească, secretarul PNL Ilie Bolojan, sfătuit de Vasile Blaga, l-a oprit și i-a transmis că nu mai poate continua pentru că PNL Suceava nu și-a plătit cotizația când el a fost președinte. „A fost un moment în care imagina PNL s-a sfărâmat. Atunci mi-am dat seama că nu mai eram în PNL, ci într-o gașcă. Și vreau să le transmit că eu nu voi avea moarte politică, pentru că eu nu trăiesc din politică”, a spus Băișanu.
Deputatul sucevean a mai subliniat că prin decizia luată ieri el nu părăsește PNL, ci PDL. „Îi rog pe toți liberalii adevărați să caute în continuare calea liberală”, a declarat Alexandru Băișanu, care a adăugat că din biroul său de parlamentar a dispărut sigla PNL, „rămânând două cuie în sicriul PNL”, însă nu au dispărut tablourile cu Brătienii. Băișanu a ținut să precizeze că tot ceea ce a spus ieri în conferința de presă reprezintă doar 1% din ceea ce are de spus și ce va spune în perioada următoare.
Alexandru Băișanu a arătat că va candida pentru Primăria Suceava „pentru că am o datorie de onoare de a spune adevărul”. „Candidez pentru că îmi doresc să nu se voteze neapărat partide, sigle, ci oameni care au făcut ceva pentru sine și comunitate. Candidez ca proiect. Vin cu un proiect pentru dezvoltarea Sucevei, iar oamenii trebuie să voteze viziuni și înțelepciune”, a declarat Băișanu. El a subliniat că, din punctul său de vedere, Ion Lungu nu va câștiga Primăria Suceava, iar liderul liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, nu va candida pentru președinția Consiliului Județean. Alexandru Băișanu le-a cerut tuturor „liberalilor umiliți” să îl urmeze în proiectul său, iar sucevenilor le-a solicitat să fie alături de el pentru că „Suceava ești tu!”. Băișanu a mai spus că lunea viitoare își va anunța în Camera Deputaților demisia din PNL și că își va continua activitatea ca independent, iar în zilele următoare va anunța în ce formulă va candida pentru Primăria Suceava.
Decizie
Alexandru Băișanu a demisionat din PNL și va candida pentru Primăria Suceava
