Ediția din acest an a Balului Bobocilor organizat de Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava i-a purtat pe spectatori într-o călătorie de aproape patru ore, plină de răsturnări de situație și întâlniri neașteptate, cu tineri visători și talentați, dar și nelipsita competiție pentru cucerirea titlurilor de Miss și Mister Boboc.
O sală plină ochi, în care nu puteai arunca un ac, cu spectatori dornici de distracție, fiecare cu telefonul pregătit de filmat și fotografiat, a asistat la transformarea scenei Casei de Cultură a Sindicatelor în ținutul magiei și al științei.
„Magia din umbra științei” a fost tema propusă de organizatori în acest an, Calipso, Mortia, zâna Măseluță, Cupidon, Venus – zeița iubirii, Pană de corb, Zeul Soare, ielele, Miguel, omul de știință, traversând multe peripeții și situații neprevăzute în încercarea de a găsi secretele magiei.
Cele mai aclamate momente ale serii au fost cele care i-au adus în luminile scenei pe cei 20 de candidați la titlurile de Miss și Mister, boboci curajoși, dar și emoționați, care au încercat pe parcursul probelor să intre în grațiile juriului și ale publicului.
Pretendenți la titlurile de Miss și Mister au fost: Denis Stoler și Ana Maria Ștefanescu; Ciprian Sutu și Gabriela Levința; Alexandru Moroșan și Cristina Boguș; Robert Hoidrag și Viorica Solcan; Mario Năstase și Adriana Balașa; Claudiu Matei și Ioana Frâncu; Florin Boaru și Alexandra Tcaciuc; Daniel Gagiu și Claudia Ateodoresei; Ștefan Aris Cojocariu și Nicola Ivanovici; Fabio Cîmpan și Otilia Gânsac.
Entuziasm, energie și multe emoții
Cu forțe proaspete, bobocii și-au făcut intrarea în scenă în uralele colegilor lor din sală și s-au prezentat juriului, fiecare încercând să puncteze la diferite capitole – originalitate, ținută, prezență scenică etc.
Pentru proba de talente, dansurile spectaculoase, momentele muzicale și de umor nu au lipsit din repertoriul celei mai tinere generații de la „Economic”.
Câteva dintre perechi s-au pus în valoare prin intermediul unor momente de dans, fie că a fost vorba de vals, tango, dans contemporan sau folclor. Cei cu veleități în materie de interpretare muzicală au optat, pentru cea mai importantă probă a competiției de Miss și Mister, pentru melodii românești sau din repertoriul internațional, chiar în limba rusă.
Arbitrată pozitiv prin aplauze zgomotoase a fost și sceneta umoristică „Aspirina și piramidonul”, oferită publicului de doi dintre concurenți, dar și momentul de stand-up pregătit de unul dintre boboci.
Până la desemnarea câștigătorilor de Miss și Mister, proaspeții boboci înscriși în concurs au parcurs și proba de seară, cel mai elegant moment al spectacolului, aplauzele acompaniind permanent cele 10 perechi. La putere pare să fi fost în acest an rochiile lungi până în pământ, vaporoase, cele mai multe în tonuri de roz pudrat sau negru, la fel și părul buclat, curgând pe umeri.
Uddi a fost invitatul special al evenimentului
Despre „cel mai tare bal”, însă pe ritmuri de rap, a povestit Sebastian Cîrcu. Tot pe versuri pline de mesaj și rap au mizat și Silviu Găinariu și Alex Grosariu, prezențe cunoscute pentru „economiști”, din moment ce corul fanilor a fost, de la strofă la strofă, tot mai consistent. Alex Marula și Alexandru Grosariu au adus în fața publicului un număr de magie, iar Denisa Oniga, Denisa Farcașiu, Sabrina și Ștefana Dascălu, de la Bucovina Dance Studio, au făcut din nou furori cu mișcările lor amețitoare de street dance, cucerind scena prin curaj, expresivitate și sincronizare perfectă cu ritmul muzicii.
Invitatul special al evenimentului a fost Uddi (Dragoș Udilă), un artist în plină ascensiune pe scena muzicală din România, care a reușit să cucerească topurile muzicale cu piese precum ”Ipotecat”, ”Prietena ta” sau „Aseară ți-am luat basma”, precum și prin colaborările sale. Chiar dacă a venit singur, scena a fost asaltată de organizatori, elevi și boboci care au vrut să fie mai aproape de Uddi pe parcursul recitalului său. „Scumpă domnișoară”, „Vagabondul vieții mele”, „Bună Mărie” și „Adam și Eva” au ridicat sala în picioare și au garantat succesul programului artistic.
Câștigătorii
La finalul spectacolului, juriul a deliberat, alegerile fiind în acord cu preferințele celor din sală, dacă ne gândim la uralele din sala de spectacol, care au validat alegerea juraților.
Alexandra Tcaciuc și Claudiu Matei au câștigat titlurile de Miss și Mister Boboc. Nicola Ivanovici și Ștefan Aris Cojocariu s-au clasat pe poziția a II-a, iar Ioana Frâncu și Denis Stoler au ocupat cea de-a treia treaptă a podiumului. Miss și Mister Popularitate au fost desemnați Ana Maria Ștefanescu și Fabio Cîmpan.
Desigur, seara de vineri a fost un câștig pentru toată lumea, pentru toți bobocii care au avut curajul de a trece de provocările competiției. Mai mult, pe lângă prieteniile pe care concurenții le-au legat pe tot parcursul perioadei de repetiții, emoții, dar și distracție, aceștia au acumulat și un bagaj consistent de amintiri și o experiență de neuitat.