Interviu

Alexandra Harja Samsonescu: Accesul la învățătură este prioritate de grad zero



Candidatul Pro România la funcția de presedinte al CJ Suceava, Alexandra Harja Samsonescu
Candidatul Pro România la funcția de presedinte al CJ Suceava, Alexandra Harja Samsonescu

Ca președinte al Consiliului Județean Suceava, candidatul Pro România la această funcție, Alexandra Harja Samsonescu, are idei clare referitoare la cum va putea interveni în domeniile care oglindesc calitatea vieții sucevenilor. Pentru susținerea unora dintre ele se bazează pe colaborarea cu colegii de partid, candidați de primari sau de consilieri locali, pentru altele este conștientă că stau doar în puterea șefului unui județ.
– Când credeți că vom circula pe Autostrada Nordului?
– Sper să apuc și eu să circul pe ea, pentru că este un tronson vital pentru nordul țării, pentru Suceava. Dar până la autostradă m-aș ocupa mai întâi de ce avem în interiorul județului, de drumurile care conectează comunitățile cu mediul urban. Drumurile județene sunt o prioritate și cu siguranță le vom rezolva deoarece țin direct de activitatea Consiliului Județean. De exemplu, am fost la Șerbăuți și am văzut drumul județean situat între Grănicești și Șerbăuți care arată groaznic. Locuitorii comunei mi-au spus că nu pot folosi acest drum pentru că este impracticabil.
– Deși ați mai pomenit anterior, ca președinte de consiliu județean, ce veți face pentru tinerii din diaspora, pentru a se întoarce acasă?
– Mă bucur foarte mult să am alături colegi, candidați de primar, care s-au întors din Londra, Grecia, Finlanda, Germania, Italia, Franța, Norvegia, hotărâți să își asume această luptă în localitățile lor. În dialogul meu cu sucevenii, discutăm des problema tinerilor. Sunt în tot județul bătrâni rămași parcă ai nimănui și sunt copii fără părinți, pentru că aceștia sunt plecați la muncă în străinătate. Ca să se întoarcă acești oameni au nevoie de condiții de trai decente la ei acasă. Ei nu cer palate, nu cer roți panoramice, nu cer proiecte care sunt de domeniul SF-ului. Au nevoie de apă și canal, de drumuri practicabile, de școli și grădinițe, de locuri de muncă, de condiții civilizate, așa cum văd în țările în care muncesc.
– Turismul este o parte importantă în economia județului. Pe lângă infrastructură bine pusă la punct, ce credeți că mai are nevoie județul Suceava pentru a obține mai mult în acest domeniu?
– Eu aș începe cu aeroportul, care este poarta de plecare a județului, și nu neapărat de sosire. Pe lângă faptul că avem niște bilete exorbitant de scumpe, nu este nici concurență și atunci companiile care operează pe Suceava își impun prețurile după bunul plac. Pe lângă acest fapt nu sunt nici foarte multe destinații. Aeroportul este folosit de forța de muncă care pleacă sau vine la Suceava și mai deloc pentru sosiri de turiști. În prezent, numărul turiștilor care vin pe aeroport este prea mic. Din acest punct trebuie să clădim cu multă muncă și să identificăm soluții fezabile în vederea promovării turismului.
– Măcar avem un spital frumos, modernizat, în care sucevenii din tot județul pot accesa servicii medicale de calitate.
– Da, avem, dar anul acesta condițiile de internare, de acces la serviciile medicale sunt speciale. Știm bine că spitalele noastre sunt blocate de pacienți infectați cu Covid-19, iar un pacient care suferă de alte boli decât Covid-19, cu rare excepții, nu se poate trata nici în Suceava, nici în Gura Humorului, nici în Fălticeni, nici în Rădăuți. Știm cu toții prin ce am trecut, la începutul pandemiei, când am fost pata neagră a României. Credeți-mă că sunt foarte mulți, în țară, care încă se tem de noi, sucevenii, de parcă avem o semn nefast în frunte.
Am fost de curând în Fălticeni și ca antreprenor nu justific stoparea proiectului. Cum este posibil să ai un spital construit cu o investiție atât de mare care să nu fie funcțional, tocmai în contextul acestei perioade? Se vorbește de un al doilea val de îmbolnăviri, și să dea Dumnezeu să nu vină. Dar în cazul în care vine, mă tem că vom trece din nou prin aceeași poveste ca în martie, aprilie, când dacă am fi avut funcțional spitalul din Fălticeni, am fi putut trata bolnavii cronici, am fi putut avea mai mult grijă de medicii noștri, poate și bolnavii de Covid-19 ar fi fost mai bine tratați.
Spitalul din Fălticeni, sau măcar o parte din el, ar fi ca o bulă de oxigen pentru județul Suceava.
– A început școala și fiecare unitate s-a străduit să poată desfășura anul acesta cursurile cu copii în siguranța. Dar dacă, din condiții obiective, se revine la învățământ online, sunt copiii suceveni pregătiți să învețe astfel?
– Nu suntem pregătiți pentru a avea copii nepregătiți, în acest moment. Școala românească este una bună, doar că traversează un moment greu. Negestionat cum trebuie, generațiile actuale de elevi vor avea de suferit în viitor. În județul Suceava sunt peste 35.000 de copii fără laptop sau tabletă și fără acces la internet. Înainte să mă întâlnesc cu sucevenii, am perceput această cifră doar ca statistică, dar acum am realizat că este o cifră reală. Am văzut copii care fac parte din această cifră, 35.000, și care din păcate, nu vor putea merge la școală și nici învăța de acasă. Am cunoscut o familie în care ambii părinți și-au pierdut locul de muncă deoarece lucrau la firma ”La Dorna”. Au un copil preșcolar și doi copii mai mari. Pot face ei școală pe un singur dispozitiv? Nu…
Anii de școală, chiar și un semestru pierdut, e bun pierdut. De aceea accesul la învățătură, chiar și în aceste condiții speciale, trebuie asigurat chiar dacă trebuie făcut imposibilul pentru asta. Și nu diseară sau mâine dimineață, ci acum, dacă nu ieri. Este prioritate de grad zero.
Și închei cu aceleași mesaje care însoțesc campania Pro România:
Anul acesta avem nevoie de curaj moral, curaj politic. Haideți să ieșim din casă! Acesta este primul pas! Ieșiți din casă pe 27 septembrie! Fiecare vot contează și trebuie să fim împreună pentru binele Sucevei!



Recomandări