Alexandra Ares: „Visătoarele”



Alexandra Ares: „Visătoarele”
Alexandra Ares: „Visătoarele”

„Visătoarele”, un roman de Alexandra Ares despre dragoste, dezrădăcinare, prietenie, speranță și deziluzie, ne prezintă o Americă în care goana după himere contrastează dureros cu realitățile dificile ale vieții.
Un roman despre speranță, deziluzie și dificultatea adaptării
O carte antrenantă, în care autoironia și luciditatea se împletesc minunat cu interludiile lirice, „Visătoarele” îi dezvăluie cititorului o imagine demitizată a „visului american”.
Romanul descrie experiența unei românce emigrate în America – țara care i-a populat visurile copilăriei și adolescenței.
După șapte ani petrecuți la New York, cu un serviciu pe care îl detestă și având la activ mai multe relații amoroase din care părea să lipsească mereu ceva, Kitty descoperă că „visul american” e de fapt o mare iluzie și, copleșită de sentimentul dezrădăcinării, hotărăște să se întoarcă la București, unde locuiesc părinții ei.
Însă, în ultimul moment, după ce și-a dat demisia și și-a cumpărat biletul de avion, o prietenă o invită să viziteze Los Angelesul, iar în această călătorie plină de peripetii Kitty întâlnește bărbatul visurilor sale și, pentru prima dată în viață, simte fiorul adevăratei iubiri.
Un roman despre speranță, deziluzie și dificultatea adaptării, „Visătoarele” surprinde cu o subtilitate uimitoare capcanele primejdioase ale visurilor, care ne orbesc în asemenea măsură încât devenim incapabili să mai vedem realitatea.
Sursa: www.libris.ro