Alexander McQueen și-a lăsat averea câinilor și apropiaților săi, dar și unor asociații de caritate



Alexander McQueen, supranumit „copilul teribil al modei”, și-a lăsat averea unor asociații de caritate, rudelor și apropiaților săi, unui centru budist, dar și câinilor lui preferați, s-a anunțat, luni, la 18 luni de la sinuciderea celebrului designer, informează AFP.
Averea sa era de circa 16 milioane de lire sterline (18,1 milioane de euro), a anunțat agenția britanică Press Association, care a avut acces la testament.
Cei trei câini ai designerului – identificați sub numele de Minter, Juice și Callum de cotidianul Daily Telegraph – au primit prin testament suma de 50.000 de lire sterline (56.700 de euro), alocată pentru a le acoperi nevoile până la moarte.
Aceeași sumă a fost alocată nepoților, nepoatelor și celor doi angajați fideli din casa designerului, Marlene și Cesar Garcia. De altfel, Cesar Garcia este acela care a descoperit corpul neînsuflețit al lui Alexander McQueen, care s-a spânzurat într-o garderobă din reședința sa, după ce a luat un cocktail de cocaină, tranchilizante și somnifere.
Cele trei surori și cei doi frați ai săi au primit fiecare 250.000 de lire sterline.
Totuși, cea mai mare parte a averii a revenit asociațiilor de caritate preferate de artist: Battersea Dogs and Cats Home și Centrul budist din Londra.
Lista beneficiarilor testamentului include și Central St. Martin’s College of Art and Design din Londra, școala de artă unde și-a făcut studiile Alexander McQueen.
Trupul neînsuflețit al designerului în vârstă de 40 de ani a fost descoperit în apartamentul său din Londra, pe 11 februarie, cu o zi înainte de înmormântarea mamei sale, Joyce. Designerul britanic se afla sub o imensă presiune pe plan profesional și era „copleșit de durere” pe plan personal, din cauza morții mamei sale.
Alexander McQueen s-a sinucis la trei ani după ce prietena sa apropiată, Isabella Blow – care l-a scos din anonimat și l-a ajutat să devină celebru – și-a luat viața.
Alexander McQueen suferea de depresie, anxietate și insomnie. Designerul britanic a mai avut câteva tentative de sinucidere ratate, iar în mai și iunie 2009, McQueen s-a aflat la un pas de moarte, în urma unor supradoze de droguri.
Născut în East End-ul londonez, fiu al unui șofer de taxi, McQueen a învățat meseria de croitor la Savile Row, unde a făcut și costume pentru prințul Charles. Între anii 1996 și 2003, el a primit de patru ori distincția de cel mai bun designer britanic.
McQueen a devenit „copilul teribil” al modei după ce a fost descoperit de Isabella Blow, care era redactor la revista de specialitate Tatler. Ea a cumpărat toate hainele realizate de acesta pentru show-ul său de absolvire, contra sumei de 5.000 de lire sterline.
Născut Lee Alexander McQueen, designerul a fost cel mai tânăr dintre cei șase copii ai familiei. McQueen, homosexual declarat, s-a descris ca fiind „oaia roz a familiei”, el părăsind școala la vârsta de 16 ani. După stagiul la Savile Row’s Anderson & Sheppard, el a lucrat pentru Gieves & Hawkes, apoi în Japonia și în Italia. S-a întors la Londra în 1994, unde s-a înscris la școala de modă Central Saint Martins. După absolvire, McQueen și-a lansat propriul label în cartierul East End, Londra.
În 1996, el a devenit designerul principal de la Givenchy, succedându-i lui John Galliano, înainte de a-și uni forțele cu Gucci, care i-a cumpărat 51% din companie. Până la sfârșitul lui 2007, Alexander McQueen avea magazine în New York, Londra, Los Angeles, Milano și Las Vegas. Rihanna și Lady Gaga se numără printre celebritățile care au purtat frecvent ținute create de McQueen, în viața de zi cu zi sau în videoclipuri. Pe 14 iulie 2008, Alexander McQueen și-a lansat un magazin virtual pe site-ul companiei sale, cu linii pret-a-porter și accesorii.