Tenis de câmp

Alex Marasin e din nou sucevean cu acte în regulă



Alex Marasin a revenit acasă după doi ani
Alex Marasin a revenit acasă după doi ani

După doi ani în care a reprezentat clubul Pamira Sibiu, Alex Marasin a decis ca din 2012 să revină acasă, la clubul Select din Suceava. În vârstă de 20 de ani, Marasin este cel mai bun produs al tenisului de câmp sucevean din toate timpurile, ocupând în prezent poziția a 16-a în ierarhia celor mai buni jucători din România și locul 1854 în clasamentul tenismenilor din întreaga lume. „Este un lucru extraordinar că am reușit să-l convingem pe Alex să revină la Suceava. El reprezintă un model de urmat pentru cei mai tineri și chiar se implică foarte mult în antrenamentele cu copiii legitimați la clubul nostru. Deocamdată, Ovidiu Busuioc este singurul care-l ajută din punct de vedere financiar, pentru că tenisul este un sport foarte costisitor, mai ales pentru un tânăr talentat aflat la început de carieră. Sunt sigur însă că dacă evoluțiile sale vor continua pe aceeași linie, el va fi primi sprijin și din partea autorităților locale”, a declarat managerul CS Select, Mihai Pop.
Sportivul sucevean a început de ieri pregătirile sub comanda preparatorului fizic Ion Buzoianu, urmând ca luna viitoare să participe la primul turneu important din acest an.



Recomandări