Fotbal

Alex Buziuc bate la porțile naționalei de juniori



Alex Buziuc a intrat în vederile selecționerului echipei Under 18 a României
Alex Buziuc a intrat în vederile selecționerului echipei Under 18 a României

Evoluțiile foarte bune ale tânărului atacant Alex Buziuc în tricoul lui Sporting Suceava n-aveau cum să treacă neobservate. Faptul că fotbalistul în vârstă de 17 ani este al doilea în ierarhia marcatorilor din Seria I a Ligii a III-a în actualul sezon, cu 6 goluri înscrise în 10 partide, a ajuns și la urechile tehnicienilor de la lotul național de juniori. Astfel, antrenorul de la reprezentativa Under 18 a României, Adrian Văsâi, l-a convocat pe Buziuc la o acțiune de selecție a lotului național de juniori, care se va desfășura mâine, la Piatra Neamț. Nu este pentru prima dată când jucătorul lui Sporting participă la un asemenea trial, el mai fiind remarcat în trecut și de scouterii de la Academia lui Gheorghe Hagi.



Recomandări