O tânără de 16 ani, din Suceava, a reușit o performanță istorică, de a câștiga Trofeul „Vocea României” și marele premiu al competiției din cadrul celei mai urmărite emisiuni TV din România.
Trofeul și premiul i-au fost înmânate de legendara Patricia Kaas, cântăreață și compozitoare franceză, ale cărei melodii au fermecat generații și continuă să fie difuzate și apreciate la nivel internațional.
Alessia Pop, care a avut un parcurs spectaculos în sezonul 13 al emisiunii realizate de ProTV, a pornit după audițiile pe nevăzute cu echipa de antrenori Horia Brenciu – Theo Rose, dar a ajuns în finală și chiar câștigătoare cu Tudor Chirilă, care s-a dovedit o decizie de bun augur.
Chiar din startul finalei de vineri seara, când milioane de oameni au stat cu sufletul la gură să vadă evoluția celor patru concurente, cu ce ne „încântă”, dar și cine va fi „Vocea României”, Pavel Bartoș i-a făcut Alessiei o introducere foarte expresivă : „Pe această scenă a rupt toate barierele – țăndări le-a făcut!”.
Alessia Pop a mărturist că pentru ea a a însemnat extraordinar de mult că a ajuns până în semifinală, că era pregătită să meargă acasă și că dorința sa este să facă o figură frumoasă, iar dacă va vrea Dumnezeu așa o să fie!
Prima piesă interpretată de ea a fost ”Purple Rain”, despre care a spus: „Este o piesă foarte specială pentru mine, o cântam constant când mă simțeam deznădăjduită”.
Ea a fost felicitată și apreciată de foștii antrenori, Theo și Horia, care i-au spus „ești o fată extraordinară, îți meriți locul, ai făcut alegeri bune, când a trebuit”, respectiv „Tu deja ai făcut istorie, felicitări. Nu știu de s-a întâmplat așa ceva în lume, la toate emisiunile The Voice”.
„Tu ai doar 16 ani și presiunea unui asemenea concurs este extraordinar de mare. De fiecare dată când urci pe scenă devii artist, ai o putere de transformare extraordinară. Imi doresc pe viitor să te văd pe scenele din România”, i-a transmis și Smiley.
În schimb, Tudor a vorbit despre relația lor complicată, descoperirea dificilă a personalității ei și a concluzionat că deși nu o cunoaște nici acum, vocea ei e cea care contează, pentru că nu lasă indiferent pe nimeni.
Împreună, ei au cântat impresionanta piesă „De vei pleca” de la Iris, despre care Smiley a spus că o va fredona trei zile de acum înainte.
„Noi am crescut cu Iris, e un reper, te apropii cu frică de piesa asta, nu aș fi avut curajul să o cânt dacă nu erai tu, Alessia. Când te-am auzit cum o interpretai, am decis că trebuie să o cânt, să ies din zona mea de confort”, s-a confesat Tudor Chirilă.
Ultima ei melodie din concurs a fost o versiune modernă de la „Ederlezi”, alături de finalistul sezonului 14 „Românii au talent”, naistul Cristian Ciaușu.
Aproape de miezul nopții s-a spus „Stop vot” iar Pavel Bartoș a anunțat „vocea” care pleacă acasă cu trofeul sezonului 13 și premiul de 100.000 euro – suceveanca Alessia Pop, de numai 16 ani, antrenată de Tudor Chirilă.
Locul II a fost ocupat de Anita Negruescu (antrenor Smiley), Locul III – Raisa Radu (antrenor Irina Rimes) iar Locul IV de Eva Nicolescu (antrenori Horia Brenciu – Theo Rose).
Tudor Chirilă și gândurile sale despre Alessia Pop
Înaintea competiției, Tudor Chirilă a îndemnat fanii săi să o voteze pe Alessia, explicând de ce consideră el că ea merită să devină „Vocea României”:
„Concurenta mea se numește Alessia Pop, are șaisprezece ani și este din Suceava. N-a fost în echipa mea de la început, a venit de la Horia Brenciu și Theo Rose. Merge la liceul de muzică și o dată pe săptămână vine la București să facă ore de canto. Alessia e un adolescent cu o lume interioară complexă, pe care nu o lasă ușor descoperită. Nu deschide ușile.
De fapt, cea mai mare provocare pentru mine în toate edițiile de Voce a fost să învâț să-i iau pe concurenți ca atare, să încerc să-i înțeleg, să înțeleg că fiecare funcționează diferit în același context. Nu există „one size fits all”.
Vocea Alessiei m-a impresionat și pe mine, ca pe toată lumea, încă de la început. Apoi, când am început să lucrez cu ea, am realizat că și vocea ei seamănă cu ea. Se deschide greu, se lasă căutată, descoperită. Sunt voci cărora li se potrivește orice piesă, dar sunt și voci ca a Alessiei care vibrează doar pe anumite partituri. A trebuit să căutăm mult și să ajungem să ne înțelegem.
Când am ales Hymne a l’amour de la Edith Piaf, ascultasem varianta cântată de Celine Dion pe Tour Eiffel la Jocurile Olimpice. Apoi mi-am dat seama, când Alessia a încercat s-o cânte, că metalul din vocea ai are un pic din Piaf. Ceva ce nu auzisem până atunci.
Dar finala în echipa mea nu este despre un singur om. Când ne adunăm vara, la început, le zic concurenților mei că fiecare dintre ei contribuie la ce se întâmplă în finală. O echipă e suma tuturor momentelor dintr-un sezon și sper că oamenii de acasă văd asta. Nu doar un concurent luptă în finală, ci o echipă.
M-am frământat mult pentru momentele din seara asta. Și trăiesc fiecare finală cu îndoiala că n-am ales ce trebuie, că puteau fi alte piese, că una e mai bună decât alta. Asta rămâne mereu de văzut. Sper că am fost inspirat.
Mă atașez de concurenții mei. Fiecare antrenor o face. M-am atașat și de Alesia și de personalitatea ei enigmatică. Are în ea o seriozitate și o decență care mă impresionează. Asta pe lângă vocea care nu poate să te lase indiferent.
Mă întorc în timp și realizez că nici în ruptul capului nu m-aș fi gândit să mă prezint la audițiile pentru Vocea României. Iar copiii ăștia, că sunt mai mulți în seara asta, au parcurs deja atâtea etape din show și astăzi de la ora 11 dimineața sunt deja în priză, sunt în studio pentru repetiția generală, machiaj, păr, schimbă ținute, memorează coregrafii, intrări-ieșiri din scenă, partituri învățate în trei zile, o cantitate uriașă de informații și presiune. Peste toate astea trebuie să urce pe scenă și să fie în cea mai bună formă a lor. Să cânte și să emoționeze. Copiii ăștia sunt de fapt niște gladiatori. Și lupta lor e una dintre cele grele: lupta omului cu sine.
Uitându-mă la Alessia, înțeleg de ce a durat și durează Vocea României. Oamenii au nevoie de speranță. Pentru că oamenii vor să vadă că vin generații frumoase din urmă. Și momentele reușite de la Voce despre asta vorbesc. Și despre faptul că muzica nu măsoară oamenii în generații și vârste. Oricine poate începe, oricine poate cânta. Apoi lumea se întreabă de ce nu se întâmplă mai multe lucruri, mai vizibile, cu interpreții după concurs. Răspunsul e simplu, pentru că nu există o asemenea mașină uriașă de producție care să se alinieze în spatele unui concurent așa cum o face Vocea. Nu te poți întâlni cu condițiile astea de show, cu două milioane de spectatori, a doua zi după ce s-au stins luminile. După ce se sting luminile fiecare e cont propriu. Și drumul e greu, mult mai greu decât credem.
În seara asta se aprind luminile. Și pentru trei momente, a câte trei minute și jumătate, de trei ori în seara asta, Alessia are șansa pe care ne-o dorim cu toții măcar o dată viață: să fie altcineva, o voce a unui alt personaj. Să zboare în afara ei. Eu mi-am făcut treaba. Acum depinde de ea și de voi. Îmi doresc să zboare. Să-și lase vocea să evadeze. Dacă vă va convinge, o puteți vota”.
Iar oamenii, din țară, dar mai ales de acasă, din Bucovina, din Moldova, au votat-o și au ajutat-o să prindă aripi așa cum nu a mai avut nimeni de aici, la o competiție de asemenea anvergură.
Alessia Pop se întoarce acasă nu doar câștigătoare a „Vocii României”, ci și ca idol al generației sale. Una care arată că poate face imposibilul să devină posibil, chiar și la vârste fragede.
