Partidele sunt prudente atunci când vine vorba de inițiativa de revizuire a Constituției în vederea redefinirii familiei, avizată de CCR, deputații și senatorii contactați de MEDIAFAX precizând că, cel mai probabil, discuția va avea loc abia după alegerile parlamentare de la sfârșitul anului.Contactați de MEDIAFAX, deputați și senatori din toate formațiunile parlamentare sunt rezervați și spun că, în cadrul partidelor, nu a fost discutată această tema lansată în dezbatere, chiar înaintea ultimei sesiuni a actualei legislaturi. Atât PNL, cât și PSD înclină către amânarea oricărei decizii privind inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției până după alegerile parlamentare de la sfârștiul acestui an, lăsând totul în seama viitorului Legislativ. De altfel, procedura parlamentară este una complicată, fiind nevoie de o majoritatea de două treimi, dar și de un referendum național de aprobare a unei eventuale legi de revizuire. În plus, o astfel de discuție ar deturna întreaga campanie electorală, iar unii atrag atenția că altele sunt prioritățile atunci când vine vorba de revizuirea Legii fundamentale.




