Deputații PSD Florin Iordache și Daniel Florea, împreună cu Marton Arpad, UDMR, au depus o inițiativă legislativă de interpretare a Statutului care stipulează că aleșii care și-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzați de conflict de interese, scrie Mediafax.Deputații argumentează că dispozițiile alin 11 ale art 38 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor – potrivit căruia membrii familiei parlamentarilor ori rudele/afinii până la gradul al III-lea nu pot fi angajați țn cadrul biroului parlametar -, așa cum au fost modificate prin Legea nr.219/2013, nu se aplică retroactiv și nu produc efecte juridice pentru actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite de deputați sau senatori înainte de intrarea în vigoare a acestor modificări.