Reprezentanții PSD în Consiliul Județean continuă jocul ostil la adresa președintelui instituției, Gheorghe Flutur. Aleșii social democrați s-au opus în ședința de ieri proiectului de hotărâre promovat de șeful administrației județene care viza vânzarea prin licitație publică a unor bunuri proprietate privată a județului Suceava. Asta, după ce au mai „trântit” o dată proiectul în precedenta ședință ordinară a deliberativului județean. Fiind o problemă de patrimoniu, proiectul putea trece doar cu voturile a două treimi dintre consilieri. A întrunit doar 19 voturi pentru, de la PD-L, număr insuficient. Cei 13 consilieri PSD au votat împotrivă, iar cei patru consilieri PNL s-au abținut. Un consilier de la PSD a absentat. Social democrații au reclamat ca și în ședința precedentă prețul mic de pornire al licitației.
Consilierii social democrați s-au opus vânzării a 16.000 de metri pătrați de teren și 1.720 de metri pătrați de construcții
Executivul Consiliului Județean a încercat să scoată la vânzare 16.000 de metri pătrați de teren și 1.720 de metri pătrați de construcții, active care în prezent nu sunt folosite. Cea mai mare suprafață de teren, de 7.600 de metri pătrați, se află în municipiul Fălticeni, prețul de pornire a licitației fiind stabilit la suma de 461.541 de lei. O suprafață importantă de teren, de 6.654 de metri pătrați, este situată în zona Cabanei Adâncata, în acest caz prețul de pornire a licitației fiind de 190.540 de lei. De menționat că prețurile au fost stabilite de un evaluator și nu conțin Taxa pe Valoarea Adăugată. Construcțiile pe care Consiliul Județean încearcă să le scoată la vânzare sunt situate în Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a explicat că activele respective trebuie valorificate pentru a aduce fonduri suplimentare la buget în vederea realizării unor investiții de interes județean. „Activele pe care le propunem spre vânzare nu le mai folosim astăzi. Valorificarea acestor bunuri se impune cu atât mai mult cu cât în actuala conjunctură este necesară identificarea oricăror surse de venit, astfel încât să poată fi realizate cât mai multe investiții și obiective de interes public județean precum drumuri și poduri. Curtea de Conturi va verifica modul în care valorificăm noi aceste bunuri, de aceea îmi asum întreaga responsabilitate”, a declarat Flutur fără însă să-i convingă pe aleșii social democrați.






