Aleșii locali vor primi pensii speciale la încetarea mandatului

Aleșii locali vor primi indemnizații speciale la încetarea mandatului, din bugetul de stat, potrivit unui articol adoptat miercuri în Comisia specială pentru elaborarea Codului administrativ.
„Persoanele alese începând cu anul 1992 de către cetățeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect și liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă așa cum sunt prevăzute în Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizație pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare”, se arată în articolul 248 al(1) din proiectul Codului administrativ.
Tot în articolul adoptat se arată că pensiile speciale ale aleșilor locali vor fi suportate din bugetul de stat prin bugetul ministerului cu atribuții în domeniul administrației publice.
Nu vor beneficia de indemnizații speciale primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene care au fost condamnați definitiv pentru comiterea de infracțiuni.
O altă prevedere din articolul adoptat prevede: „Indemnizația pentru limită de vârstă se acordă în limita a trei mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0.40% din indemnizația brută lunară aflată în plată”, potrivit art.248, al3.
Articolul a fost adoptat cu majoritate de voturi, singurul vot împotrivă fiind dat de deputatul USR Florina Presadă. De asemenea au existat și trei abțineri.
„Dumneavastră vreți să adânciți acest deficit si această nedreptate. Tot din banii noștri se vor plăti pensiile primarilor. Nu e nimeni mai presus de contributivitate. Să terminăm cu ipocrizia”, a susținut Presadă în timpul ședinței Codului administrativ.

Recomandări

Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Angelica Fădor susține că recalcularea pensiilor de către Guvernul PSD a creat haos printre pensionari, în special printre cei din minerit