Probleme cu vremea

Alertă la Vatra Dornei, după ce râul Bistrița s-a revărsat spre trei case

Pompierii și jandarmii au intervenit în operațiunea de la Vatra Dornei
Pompierii și jandarmii au intervenit în operațiunea de la Vatra Dornei

Numeroase efective de pompieri și jandarmi au fost mobilizate, sâmbătă dimineață, în municipiul Vatra Dornei, unde râul Bistrița și-a schimbat cursul, punând în pericol trei locuințe.
Problemele au apărut din cauza sloiurilor de gheață formate pe albie, la intrarea în municipiu dinspre Câmpulung Moldovenesc, pe strada Argestru, la casele 17, 17A, 17B.
Din cauza podului de gheață de peste un kilometru, apa și-a schimbat cursul spre terenurile cu fânețe de lângă locuințe, inundarea caselor fiind iminentă.
Grupa operativă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, Detașamentul de pompieri Vatra Dornei, împreună cu Comitetul Local pentru Situații de Urgență Vatra Dornei, sub conducerea primarului din localitate, echipaje din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi și specialiști de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava au intervenit la fața locului cu trei autospeciale și patru autoutilaje pentru deblocarea albiilor.
Operațiunea a avut două direcții de acțiune, pe de o parte intervenindu-se pentru spargerea podului de gheață și degajarea cursului de apă, iar pe de altă parte ridicându-se un dig din saci de nisip, pe o lungime de 115 metri, care să protejeze casele și anexele de apă.
Intervenția s-a desfășurat până după lăsarea întunericului, albia râului fiind parțial degajată, iar pericolul depășit.
Autoritățile au anunțat că monitorizează în continuare locația pentru evitarea altor situații de urgență, un factor important cu privire la evoluția din perioadă următoare fiind starea vremii.
Cel mai mare pericol ar putea apărea în cazul alternanțelor mari de temperatură, un dezgheț rapid putând crea din nou probleme deosebite.

Pompierii și jandarmii au intervenit în operațiunea de la Vatra Dornei
Pompierii și jandarmii au intervenit în operațiunea de la Vatra Dornei
Pompierii și jandarmii au intervenit în operațiunea de la Vatra Dornei
Pompierii și jandarmii au intervenit în operațiunea de la Vatra Dornei
Pompierii și jandarmii au intervenit în operațiunea de la Vatra Dornei
Pompierii și jandarmii au intervenit în operațiunea de la Vatra Dornei

Recomandări

Copiii Iustin și Filofteia, ai preotului Cozma, din Vatra Dornei, grav răniți de Bobotează, au revenit astăzi în sânul familiei

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și trei dintre copii sunt în continuare în spital

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital
Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma