DSP

Alertă la Suceava din cauza poliomielitei

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava este în alertă după informarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) cu privire la epidemia de poliomielită care a apărut în Africa și Asia și riscă să se extindă în Europa. Responsabilii instituției iau măsuri pentru prevenirea unor cazuri de poliomielită în județ, după ce Institutul Național de Sănătate Publică a avertizat că problema răspândirii polivirusurilor constituie un eveniment îngrijorător și impune măsuri „urgente” în România. Conducerea DSP Suceava a informat ieri că vaccinarea este singura metodă de prevenție, în special în cazul persoanelor care călătoresc în statele afectate: Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Irak, Israel, Nigeria, Pakistan, Somalia și Siria.
Responsabilii instituției au declarat că, prin medicii de familie, vor fi identificate comunitățile cu risc – în special cele de romi – în vederea vaccinării imediate. De asemenea, vor fi luate și măsuri de supraveghere a paraliziei acute flasce, prin informarea medicilor de familie și a persoanelor de contact din unitățile de santinelă asupra importanței raportării imediate a cazurilor, pentru izolarea subiecților și recoltarea probelor din materiile fecale.
Conducerea DSP Suceava a precizat că virusul se transmite cu ușurință de la o persoană la alta, în special pe cale respiratorie, și a recomandat persoanelorcare călătoresc în statele afectate să-și facăvaccinul antipoliomielită înainte de a părăsi țara. Vaccinarea cu o doză de vaccin polio inactiv se va face cu patru săptămâni înaintea călătoriei sau în cazuri de urgență chiar înaintea plecării, în centrele speciale din Arad, Brăila, Brașov, București, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Neamț, Mureș, Prahova, Sibiu, Timiș și Tulcea.
Poliomielita sau paralizia infantilă este infecția cauzată de virusul poliomielitic, care se transmite pe cale fecal-orală sau respiratorie și invadează sistemul nervos central. Poliomielita este o boală invalidantă, putând determina paralizii flasce la nivelul membrelor, uneori ireversibile. Există și cazuri foarte grave, în care sunt afectați centrii bulbari sau cerebrali, ceea ce poate determina paralizia mușchilor respiratori și chiar decesul. În România, vaccinarea antipoliomielită este inclusă în Programul Național de Imunizări.

Recomandări

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid

S-a confirmat medical că un om a murit de rabie, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz după 13 ani

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava

Un om mușcat de un câine, la Iași, ar fi murit de rabie. Cazurile multiple de turbare din jurul Sucevei produc o îngrijorare majoră