Alertă de securitate la aeroportul din Belfast, după descoperirea unui vehicul suspect



Poliția și experții geniști au descoperit un dispozitiv exploziv la bordul unui vehicul suspect parcat la Aeroportul internațional din Belfast, unde a fost declanșată o alertă de securitate, relatează BBC News Online.
Vehiculul suspect, aflat într-o parcare de la aeroport care permite staționarea de lungă durată, a fost descoperit sâmbătă după-amiază. Vehiculul a fost îndepărtat de la fața locului pentru a fi examinat.
Alerta a fost ridicată în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, după descoperirea dispozitivului, alături de care se afla și lichid inflamabil, potrivit poliției.
Cursele aeriene nu au fost afectate de acest incident, însă călătorii au fost sfătuiți să discute cu companiile aeriene pentru mai multe informații. Mai mulți pasageri au fost nevoiți să își petreacă noaptea la hoteluri din apropiere, deoarece nu puteau ajunge acasă fără mașinile lor.
Alerta nu are legătură cu coletele-capcană descoperite vineri în avioane cargo din Dubai și Marea Britanie, cu destinația Statele Unite.
Pe de altă parte, poliția a informat că obiectul suspect descoperit sub un pod feroviar din comitatul Armagh, în Irlanda de Nord, era o bombă.
Ofițerii afirmă că aceasta ar fi putut cauza „distrugeri și răniți” și au acuzat „elemente lașe”, fără a menționa disidenții republicani.
Geniștii militari au dezamorsat dispozitivul exploziv, descoperit într-un butoiaș de bere lăsat pe un drum din Lurgan, efectuând mai multe explozii controlate. Dispozitivul conținea mai mult de 40 de kilograme de explozibile artizanale.
Mai multe familii care au fost evacuate din locuințele lor vineri au primit permisiunea de a reveni.