ALERGII DE PRIMĂVARĂ

Dețin informații certe precum că, neîndoielnic, vine primăvara. A făcut, până acum, tot soiul de fițe și ne-a șterpelit fără rușine, din buzunar, bănetul pentru o lună în plus la plata întreținerii. Deși s-ar fi cuvenit să despletească deja florile de zarzăr, n-a catadicsit să ne miluiască decât cu ceva urzici de borș și ciripit de păsărele. Oricum, vine! Am aflat de la purtătorul de cuvânt al doamnei Sulfina Barbu, anunțarea inundațiilor fiind cel mai cert semn al primăverii. Noul anotimp, atâta cât a mai rămas din el, aduce cu sine o uimitoare creștere a cantității de zâmbete pe cap de locuitor și te face să descoperi uimit, pe strada ce-o știi de-o viață, o vecină cu ochi surprinzător de umbroși, un voinicos butaș de căpșuni pipăind universul și căutând loc de acostare, să observi nu numai ziduri, ci și ferestre, nu numai ochi, ci și priviri, nu simpli pași, ci posibile începuturi de expediții către altceva. Numai că jinduita primăvară poartă-n cârcă și astenii, și alergii. De astenie, am scăpat: alergic, am rămas; îngrijorată, o colegă m-a sfătuit să beau, preventiv, infuzie de Bardanae radix et folium. Adică, de brusture. De unde brusturi, la început de aprilie întârziat? N-a dat frunze nici rostopasca, nici sovârvul, nici coada șoricelului, nici măcar păpădia, așa că transferăm remediile naturiste către tămăduirea alergiilor de vară. C-or fi și de-astea. De altfel, nici nu prea cred în atari remedii. Mai ales în cazul meu: fac, de pildă, alergie la Becali. Nu la unul, ci la toți. Și nu-nțeleg de ce, oricând aș deschide televizorul, este obligatoriu să dau peste un Becali, în frunte cu Gigi. Ce reprezintă acest clan de căpătuiți pentru adevăratele valori ale nației, decât proba maximă a suficienței agresive, inculturii obraznice și obscurantismului primitiv? Credeți că s-ar putea da delete cu ceai de Bardanae? Dac-aș ști c-așa-i, cumpăr toate buruienile de la Plafar și trec la zeamă de verdețuri pe veci! Nu mai puțină alergie îmi provoacă figura dlui ministru Nicolaescu. Și nu numaidecât pentru ceea ce spune și face, ci datorită mai ales disconfortului indus la vederea faciesului cu expresia câinelui ud scăpat din lanț și ochi de pește din albeața cărora pândește ascunsă răutate. Avem dreptul, fiecare dintre noi, să respingem, alergic, o figură sau alta, pentru omenești pricini nedefinite și subiective. Mie unul, nu-mi place Nicolaescu – nu-i vina lui, e vina mea. Fac alergie, indiferent de anotimp, și la distinsele cadre didactice care, ca să rupă gura târgului și s-arate cât de modern-europene au devenit peste noapte, o țin numai în „target”, „aquis”, „capacitate de absorbție”, „proiect”, „locație”, „implementare”, plus, OK-ei, rongleza de rigoare, într-un euro-jargon absolut ridicol. Tare mă de tem că luminățiile lor nu se simt confortabil nici în perimetrul românei, nici în acela al englezei, drept pentru care încearcă să ne ia ochii precum, odinioară, Guliță cu „furculisionul”. Mă deranjează organic și devin alergic la incultura cuibărită în marile pricini de stat. Toată lumea vorbește de lustrația ce ar urma să bareze, timp de zece ani, calea „foștilor” către funcții și demnități coborâte până la derizoriul consilierului comunal. Dacă asta-i marea urgență națională, la 15 ani de la revoluție, mă rog, să fie. Numai că habar n-au, domniile lor, ce înseamnă, de fapt, „lustrație” și merită trimiși, cu un șut aplicat undeva, la ABC-ul dicționarului. Lustru (din latină, apoi, franceză) înseamnă o perioadă de cinci ani. Lustrația denumește o interdicție… valabilă cinci ani. Noi, mai catolici decât Papa, o-ntindem pe un deceniu – dar atunci nu mai este „lustrație”, tot așa precum chenzina nu înseamnă plată lunară! Înainte de a te apuca să legiferezi, aruncă, domnule deputat ori senator, un ochi în carte, verifică proprietatea termenilor și, dacă tot nu te descurci, fă bine și întreabă. Dar nu în aula Parlamentului, că acolo, cum bine se vede, n-ai pe cine.