Alergarea în picioarele goale amortizează mai bine impactul cu solul și menajează articulațiile



Sportivii care aleargă în picioarele goale sau cu pantofi având o talpă foarte fină ating solul într-o manieră mult mai blândă decât alergătorii încălțați cu pantofi de sport obișnuiți, menajându-și astfel articulațiile, potrivit unui studiu publicat în revista Nature, informează AFP.
Persoanele care aleargă desculțe obișnuiesc să atingă solul mai întâi cu partea din față a tălpii piciorului. Chiar și acelea care calcă pe sol întâi cu partea mediană a tălpii sau cu călcâiul amortizează mai bine impactul cu solul, au declarat autorii studiului, provenind de la diverse universități americane, kenyene și britanice.
Chiar dacă în prezent oamenii aleargă încălțați pe distanțe mari, lucrurile nu au stat întotdeauna astfel.
„Specia umană practică cursele de fond de mii de ani, însă pantofii pentru cursele moderne au fost inventați abia în anii 1970”, au declarat autorii studiului, care au analizat felul în care calcă acele persoane ce aleargă cel puțin 20 de kilometri pe săptămână, încălțate sau desculțe, în Statele Unite ale Americii și în Africa de Est, o regiune de unde provin numeroși alergători de fond.
În 1960, etiopianul Abebe Bikila a câștigat proba de maraton de la Jocurile Olimpice de la Roma alergând desculț, deoarece nu și-a găsit pantofi pe măsura picioarelor sale.
Crezând că își protejează picioarele purtând pantofi moderni de sport, trei sferturi dintre persoanele care fac jogging „încasează”, la fiecare pas, o forță echivalentă cu triplul greutății lor corporale, în momentul contactului tălpii pantofilor lor cu solul.
Această acțiune este repetată de 600 de ori la fiecare kilometru și are ca rezultat apariția unor leziuni în cazul a 75% dintre persoanele care fac jogging cu regularitate.
Astfel, binefacerile pantofilor de sport – „protecția și întreținerea piciorului” – fiind de acum puternic contestate, fabricanții de încălțăminte sport au început deja să introducă pe piață diverse modele minimaliste.
„Oamenii care aleargă desculți calcă într-un fel deosebit. Aterizând pe mijlocul tălpii sau pe vârful piciorului, ei nu încasează practic șocul” atunci când intră în contact cu solul, a explicat Daniel Lieberman, de la departamentul de biologie a evoluției umane din cadrul Universității Harvard din SUA.
În cazul alergătorului care aterizează la fiecare pas pe vârful piciorului, mușchii gambei controlează coborârea tălpii și profită pe deplin de pe urma stocării energiei elastice în tendonul lui Ahile și în curbura tălpii piciorului.
Cu toate acestea, nu va fi ușor ca oamenii moderni să își schimbe obiceiurile. „Să alergi desculț sau cu pantofi minimaliști poate fi amuzant, însă acest tip de alergare face apel la clase diferite de mușchi. Dacă ați folosit toată viața pantofi de sport obișnuiți va trebui să apelați la o tranziție blândă, pentru a vă întări mușchii gambei și pe cei ai piciorului”, au afirmat cercetătorii americani.