„Alerg pentru Mamaˮ, cros caritabil pe 8 martie, la Suceava

„Alerg pentru Mamaˮ, cros caritabil pe 8 martie, la Suceava
„Alerg pentru Mamaˮ, cros caritabil pe 8 martie, la Suceava

Duminică, 8 martie 2026, în Zona de Agrement a Râului Suceava, Asociația Club Sportiv TRIB Suceava, împreună cu Asociația Studențească AMICUS Suceava, organizează Crosul „Alerg pentru Mama”, un eveniment care îmbină sportul, solidaritatea și implicarea socială.

La eveniment sunt așteptați alergători și participanți din Suceava, Botoșani, Rădăuți, Fălticeni, Bacău, Neamț și alte orașe. Traseul poate fi parcurs și în mers, pentru că scopul principal este mișcarea și implicarea activă, nu competiția.

Fiecare kilometru alergat înseamnă sprijin real pentru mamele și copiii protejați în Casa ADRA.

Programul evenimentului:

  • 10:00 – Ridicare pachet alergător / Înscrieri la fața locului
  • 10:30 – Deschiderea oficială a evenimentului
  • 10:45 – Încălzire copii
  • 11:00 – Start probă copii (500 m)
  • 11:20 – Încălzire adulți
  • 11:30 – Start probe adulți (trasee de 1 / 2 / 3 / 5 / 7 / 10+ km)

Participarea la eveniment este condiționată de achiziționarea unui pachet de start în valoare de 55 lei pentru adulți şi 45 lei pentru copii.

Înscrierile pot fi făcute online, dar și la fața locului, în ziua evenimentului, între orele 10.00-10.30.

Evenimentul oferă participanților ocazia de a se bucura de mișcare, natură și camaraderie, într-un cadru sigur și plin de energie pozitivă.

Recomandări

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

Patinoarul artificial Areni – Zone47, redeschis celor dornici de distracție pe gheață, după o transformare uimitoare