Interesul uriaș apărut în jurul alegerilor care se vor organiza duminică, 8 septembrie, pentru desemnarea reprezentanților din Camera Agricolă Județeană Suceava este justificat prin aceea că aproape 20% din populația județului este implicată în acest nou proiect. Mai multe persoane au vorbit despre suspiciunile care planează în jurul acestor alegeri și au acuzat secretomania de care dau dovadă cei din conducerea Direcției Agricole Suceava când vine vorba despre acest subiect. Una dintre nemulțumiri a fost legată de lipsa de informare a celor 116.000 de suceveni care trebuie să se prezinte la urne pentru desemnarea reprezentanților din Camera Agricolă Județeană. Principala revendicare a fost legată de lipsa de transparență cu privire la locul derulării alegerilor și a intervalului orar în care oamenii își pot exprima opțiunile.
Vasile Schipor, directorul Direcției Agricole Suceava, a menționat că alegerile sunt programate între orele 8.00-18.00. „Monitorul de Suceava” prezintă mai jos locațiile din fiecare oraș și comună unde se poate vota pentru Camera Agricolă, precum și numărul alegătorilor care sunt așteptați la urne.
Localitatea | Număr electori | Locația secției de votare |
Suceava | 2198 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei Municipiului Suceava |
Hânțești | 760 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Hânțești |
Siminicea | 734 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Siminicea |
Dumbrăveni | 1081 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Dumbrăveni |
Salcea | 1371 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural al orașului Salcea |
Adâncata | 688 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural din satul Adâncata |
Ipotești | 610 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Ipotești |
Mitocu Dragomirnei | 721 | Secția de votare va fi amenajată în sediul nou al Primăriei comunei Mitocu Dragomirnei |
Pătrăuți | 946 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Pătrăuți |
Cajvana | 1569 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural al orașului Cajvana |
Bălăceana | 540 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Bălăceana |
Bosanci | 1540 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Bosanci |
Botoșana | 693 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Botoșana |
Cacica | 941 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Pîrteștii de Sus |
Ciprian Porumbescu | 427 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Ciprian Porumbescu |
Comănești | 385 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Centrului Comercial sat Comănești |
Dărmănești | 1072 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Dărmănești |
Drăgoiești | 1051 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei – localitatea Măzănăești |
Horodniceni | 1450 | Secția de votare va fi amenajată la punctul documentar „Nicolae Istrate” din satul Rotopănești |
Ilișești | 424 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Ilișești |
Moara | 1335 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Moara |
Pârteștii de Jos | 474 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Pârteștii de Jos |
Stroiești | 998 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Stroiești |
Șcheia | 1532 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Șcheia |
Todirești | 1315 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Todirești |
Fălticeni | 1187 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural „Grigore Vasiliu Birlic” Fălticeni |
Liteni | 2202 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei orașului Liteni |
Bunești | 720 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Bunești |
Fântânele | 1347 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural din satul Bănești |
Hârtop | 798 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Hârtop |
Preutești | 1438 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Preutești |
Udești | 1939 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Udești |
Verești | 1152 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Verești – sala de consiliu |
Vulturești | 1240 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Vulturești |
Dolhasca | 1883 | Secția de votare va fi amenajată în clădirea fostului internat al Liceului „Oltea Doamna” oraș Dolhasca |
Bogdănești | 1013 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Bogdănești |
Boroaia | 1627 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Boroaia |
Dolhești | 807 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Dolhești |
Drăgușeni | 1051 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Drăgușeni |
Fântâna Mare | 849 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Fântâna Mare |
Forăști | 1572 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei Forăști |
Vadu Moldovei | 1707 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Vadu Moldovei |
Cornu Luncii | 1799 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural din satul Cornu Luncii |
Berchișești | 865 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Berchișești |
Rădășeni | 1138 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Rădășeni |
Baia | 1254 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Baia |
Râșca | 956 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Râșca |
Mălini | 1660 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Mălini |
Slatina | 1263 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Slatina |
Valea Moldovei | 297 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Valea Moldovei |
Rădăuți | 919 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei municipiului Rădăuți |
Milișăuți | 1188 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei orașului Milișăuți |
Arbore | 2111 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Școlii nr.1 Arbore |
Burla | 321 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Clădirii Multifuncționale Burla |
Frătăuții Vechi | 1270 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Frătăuții Vechi |
Horodnic de Jos | 969 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Horodnic de Jos |
Iaslovăț | 1073 | Secția de votare va fi amenajată în sala mică a Căminului cultural Iaslovăț |
Satu Mare | 989 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural localitatea Satu Mare |
Volovăț | 530 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Volovăț |
Solca | 1186 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei orașului Solca |
Vicovu de Sus | 1150 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei vechi din Vicovu de Sus |
Bilca | 913 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Bilca |
Brodina | 566 | Secția de votare va fi amenajată în sediul vechi al Primăriei comunei Brodina |
Gălănești | 703 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Gălănești |
Horodnic de Sus | 1054 | Secția de votare va fi amenajată în Sala de sport din localitatea Horodnic de Sus |
Marginea | 589 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Marginea |
Poieni-Solca | 5 | Electorii vor vota la secția amenajată în orașul Solca |
Putna | 473 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Putna |
Straja | 774 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Straja |
Sucevița | 213 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Sucevița |
Ulma | 635 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Ulma |
Vicovu de Jos | 980 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Vicovu de Jos |
Voitinel | 607 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Voitinel |
Siret | 821 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei orașului Siret |
Bălcăuți | 988 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Bălcăuți |
Calafindești | 998 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Calafindești |
Dornești | 644 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Dornești |
Frătăuții Noi | 1210 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural – sala mică, Frătăuții Noi |
Grămești | 1182 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Grămești |
Grănicești | 1058 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Grănicești |
Mușenița | 663 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural sat Baineț |
Șerbăuți | 230 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Șerbăuți |
Zamostea | 1267 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Școlii Generale clasele I-VIII sat Zamostea |
Zvoriștea | 1565 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural din satul Zvoriștea |
Vatra Dornei | 796 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Casei de Cultură „Platon Pardău” a municipiului Vatra Dornei |
Panaci | 400 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Panaci |
Șaru Dornei | 964 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Șaru Dornei |
Broșteni | 1205 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei orașului Broșteni |
Ostra | 396 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Ostra |
Stulpicani | 1672 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Stulpicani |
Crucea | 469 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Crucea |
Dorna Arini | 1011 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural „Savin Alexevici” din satul Cozănești |
Câmpulung Moldovenesc | 1433 | Secția de votare va fi amenajată la Circ. Sanitar Veterinară Câmpulung Moldovenesc |
Frasin | 993 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei orașului Frasin |
Moldovița | 1437 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Moldovița |
Gura Humorului | 474 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei orașului Gura Humorului |
Capu Câmpului | 491 | Secția de votare va fi amenajată la sediul Căminului cultural Capu Câmpului |
Frumosu | 906 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Frumosu |
Mănăstirea Humorului | 899 | Secția de votare va fi amenajată la sediul Căminului cultural Mănăstirea Humorului |
Păltinoasa | 334 | Secția de votare va fi amenajată la sediul Căminului cultural Capu Codrului |
Sadova | 1451 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Sadova |
Vama | 944 | Secția de votare va fi amenajată la sediul Căminului cultural Vama |
Vatra Moldoviței | 1228 | Secția de votare va fi amenajată la sediul Căminului cultural Vatra Moldoviței |
Pojorâta | 621 | Secția de votare va fi amenajată la sediul Căminului cultural Pojorâta |
Dorna Candrenilor | 1039 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Dorna Candrenilor |
Cârlibaba | 461 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Cârlibaba |
Ciocănești | 467 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Casei de Cultură „Florin Gheucă” sat Ciocănești |
Coșna | 541 | Secția de votare va fi amenajată la sediul Căminului cultural Coșna |
Fundu Moldovei | 1247 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Primăriei comunei Fundu Moldovei |
Breaza | 601 | Secția de votare va fi amenajată în sediul Căminului cultural Breaza |