Nemulțumiri mari

Alegerile pentru Camera Agricolă, scandal cu sute de oameni puși la muncă voluntară

Întâlnirea de ieri, privind stabilirea ultimelor detalii legate de alegeri, a fost una tensionată
Întâlnirea de ieri, privind stabilirea ultimelor detalii legate de alegeri, a fost una tensionată

Alegerile pentru Colegiul Camerei Agricole Județene Suceava, care vor avea loc duminică, 8 septembrie, în 113 localități ale județului, stârnesc mari nemulțumiri printre cei care ar trebui să se ocupe de organizarea lor. Starea de tensiune și de nemulțumire nu a putut fi ascunsă ieri, când la sediul Direcției Agricole Suceava au fost convocați toți președinții de comisii electorale, în majoritate secretarii din cadrul primăriilor. Aceștia au preluat colete sigilate cu buletine de vot, ștampile și listele suplimentare aferente fiecărei localități. Marea problemă este că membrilor comisiilor li s-a transmis că trebuie să facă muncă voluntară.
Membrii comisiilor electorale ar trebui să fie remunerați din sursele viitoarei instituții
După modificările aduse Legii 283/2010, privind Camerele Agricole, prin Ordonanța 58/2013, toți agricultorii beneficiari de subvenții, înregistrați ca fermieri, au dreptul să-și aleagă cei 25 de membri ai Camerei Agricole Județene.
Ordonanța mai prevede că membrii comisiilor electorale vor fi plătiți din fondurile noii structuri, care trebuie să se autofinanțeze. Când se va întâmpla acest lucru, nu se precizează însă nicăieri. De altfel, mai mult sau mai puțin oficial, oamenilor li s-a transmis că trebuie să facă muncă voluntară.
Fiecare comisie electorală din cele 113 localități (singura localitate unde nu se va vota va fi Poieni Solca, electorii de aici fiind repartizați la centrul de votare din Solca) trebuie să fie formată din cinci membri, un președinte și încă patru persoane.
Mesajul organizatorilor alegerilor: „Legea se aplică, nu se discută”
La vociferările secretarilor de primării adunați ieri la sediul Direcției Agricole Suceava, Gheorghe Schipor, șeful instituției a transmis un mesaj care nu a fost deloc bine primit:
“Este o sarcină și o datorie a noastră să gestionăm aceste alegeri. Legea se aplică, nu se discută”, a transmis Gheorghe Schipor, care este și președintele Comitetului Județean de Inițiativă format pentru organizarea acestor alegeri.
Nici mesajul prefectului Florin Sinescu, care a spus că „este un test care ține de conduita noastră, a funcționarilor publici”, nu a avut darul de a liniști foarte mult spiritele.
Președinții de comisii au avertizat că s-ar putea să nu aibă suficienți oameni în comisii
Mai mulți dintre secretarii de primării s-au ridicat în picioare și s-au întrebat retoric cine îi plătește pentru o zi de muncă de duminică, de mare sărbătoare, de la prima oră a dimineții și până în miez de noapte. Mesajul acestora a fost că ei vor fi prezenți la centrele de votare, așa cum li s-a cerut, însă nu garantează că vor avea alături încă patru persoane în comisie, așa cum cere legea privind acest scrutin. Au fost și președinți de comisii care le-au precizat reporterilor Monitorul de Suceava că duminică, la ora 8.00, când se deschid alegerile, s-ar putea ca ușile secțiilor să fie închise.
Cum se va vota duminică
Rămâne de văzut cum și dacă se va rezolva această problemă și dacă alegerile se vor putea desfășura și vor fi validate.
Alegerile pentru constituirea Colegiului Județean al Camerei Agricole Județene Suceava se vor desfășura între orele 8.00 și 18.00, în total, în județ fiind 111.765 electori, agricultori care figurează la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava ca fermieri. La fiecare secție există și liste suplimentare, în cazul în care vor mai fi agricultori care nu sunt pe lista electorilor, dar care vor avea asupra lor dovadă de la APIA că sunt fermieri.
Pe fiecare buletin de vot vor fi nouă categorii de candidați, iar din fiecare se va alege un număr de membri după cum urmează: opt din asociațiile profesionale ale fermierilor, doi din patronate, doi din sindicate, doi din cooperative agricole, unul de la ocoale silvice private, unul din domeniul cercetării agricole, patru din rândul fermierilor de peste 35 de ani, patru dintre fermierii sub 35 de ani și unul din Colegiul Medicilor Veterinari.
Practic, asta înseamnă că alegătorii vor putea pune nouă ștampile pe buletinul de vot, la fiecare categorie, pentru fermierul, forma asociativă preferată etc. Pe de altă parte, alegătorul nu este obligat să pună ștampila la fiecare categorie. El poate alege doar un candidat de la o categorie, dacă asta dorește, iar buletinul de vot va fi valabil.
Camera Agricolă va avea 25 de membri
Alegerile se vor desfășura într-un singur tur de scrutin, iar candidații cu cel mai mare număr de voturi vor fi aleși indiferent de prezența la vot.
În urma acestor alegeri se va stabili componența Colegiului Județean al Camerei Agricole Județene Suceava, din care trebuie să facă parte 25 de membri.
Cei 25 de membri care vor fi aleși după alegerile de duminică își vor alege la rândul lor un președinte, un vicepreședinte și un secretar.
Alegerile de duminică se vor desfășura sub directa coordonare a Prefectului Suceava, Florin Sinescu, iar Suceava este primul județ care organizează scrutinul pentru noile Camere Agricole.
Contactat telefonic, prefectul Florin Sinescu a precizat că se fac eforturi pentru ca scrutinul să se desfășoară în condiții normale. El a exclus varianta ca vreuna dintre secții să nu fie deschisă și a precizat că toți președinții de comisii electorale au obligația să comunice, astăzi, dacă toate detaliile de organizare sunt stabilite. În caz contrar, se poate apela și la oameni de rezervă care să facă parte din comisii.

Întâlnirea de ieri, privind stabilirea ultimelor detalii legate de alegeri, a fost una tensionată
Întâlnirea de ieri, privind stabilirea ultimelor detalii legate de alegeri, a fost una tensionată
Întâlnirea de ieri, privind stabilirea ultimelor detalii legate de alegeri, a fost una tensionată
Întâlnirea de ieri, privind stabilirea ultimelor detalii legate de alegeri, a fost una tensionată
Întâlnirea de ieri, privind stabilirea ultimelor detalii legate de alegeri, a fost una tensionată
Întâlnirea de ieri, privind stabilirea ultimelor detalii legate de alegeri, a fost una tensionată
Coletele cu buletinele de vot au fost distribuite președinților de comisii electorale din fiecare județ

Așa arată un buletin de vot
Așa arată un buletin de vot
Întâlnirea de ieri, privind stabilirea ultimelor detalii legate de alegeri, a fost una tensionată
Întâlnirea de ieri, privind stabilirea ultimelor detalii legate de alegeri, a fost una tensionată

Recomandări

Doi locțiitori ai președinților secțiilor de votare, înlocuiți după ce au postat pe Facebook „glumițe” despre candidați

Dan Filimon, coordonatorul AUR Suceava: „Fiecare român are dreptul să voteze liber, fără constrângeri, iar orice încercare de a controla votul prin mijloace ilegale trebuie expusă și sancționată”
Dan Filimon, coordonatorul AUR Suceava: „Fiecare român are dreptul să voteze liber, fără constrângeri, iar orice încercare de a controla votul prin mijloace ilegale trebuie expusă și sancționată”

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, îi cere premierului să scoată CCR din procesul de validare a candidaturilor pentru prezidențiale