Precizări

Alegerile locale nu vor fi decalate

Vicepreședintele PNL Suceava, senatorul Tiberiu Prodan, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că alegerile locale din 2008 nu vor fi decalate până spre sfârșitul anului, și se vor organiza la data stabilită prin lege.
Prodan a precizat că Executivul condus de Călin Popescu Tăriceanu susține organizarea alegerilor locale în cursul lunii mai, cel mai probabil în ziua de 25, astfel încât turul al doilea pentru alegerea primarilor să se desfășoare pe 8 iunie 2008.
Pe de altă parte, liderul liberal sucevean a afirmat că cel mai probabil, alegerile parlamentare vor avea loc în prima jumătate a lunii noiembrie a.c..
„Aceasta deoarece trebuie să existe timpul necesar pentru formarea noului Guvern, dar și pentru ca acesta să poată concepe bugetul țării pentru anul 2009”, spune Tiberiu Prodan.
În același timp, el a precizat că în perioada imediat următoare, Parlamentul va dezbate modificările ce trebuie aduse legii privind introducerea votului uninominal astfel încât ea să fie aplicabilă la alegerile de anul acesta.
Prodan susține că mai mult ca sigur, președinții Consiliilor Județene vor fi aleși prin vot uninominal, fiind posibil ca acest sistem de votare să fie aplicabil și pentru desemnarea membrilor deliberativelor județene.

Recomandări

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

Monitorul de Suceava a primit „Trofeul special” la Gala Excelenței în Afaceri pentru 30 de ani de existență

Cotidianul Monitorul de Suceava a primit „Trofeul special” la Gala Excelenței în Afaceri pentru 30 de ani de existență

Cele mai performante firme sucevene vor fi premiate de Camere de Comerț și Industrie în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor Bucovina

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD