Conducerea centrală a PNL a decis amânarea alegerilor în cadrul organizației județene Suceava a PNL. Inițial, liderul liberalilor suceveni, Alexandru Baișanu, a anunțat că alegerile ar urma să aibă loc în data de 8 iunie 2013. Modul în care Băișanu a acționat pentru a organiza alegerile de această dată, i-a nemulțumit pe câțiva zeci de liberali, primari, deputați și membri din conducerea județeană a organizației. Nemulțumiții din PNL au trimis o contestație la conducerea centrală a PNL prin care reclamă faptul că Alexandru Băișanu nu a respectat statutul atunci când a decis să organizeze alegerile la Suceava. În urma acestei contestații, secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a trimis în data de 28 mai 2013 o adresă către filiala Suceava a PNL din care îl informează pe Alexandru Băișanu de amânarea conferinței de alegeri din organizația județeană. În adresă se precizează: „Am hotărât amânarea conferinței teritoriale PNL Suceava, în conformitate cu atribuțiile prevăzute de statutul PNL și regulamentul de aplicare al statutului. Menționez că această decizie a fost luată în urma sesizărilor primite din filiala dumneavoastră și nerespectarea art. 19, alin. 2 din regulamentul de aplicare al statutului PNL, prin care trebuia să-mi trimiteți norma de reprezentare stabilită de biroul permanent teritorial al PNL Suceava. Având în vedere obligativitatea respectării regulamentului de aplicare al statutului, precum și prevederile art. 22, alin. 3, prin care secretarul general PNL poate amâna desfășurarea conferinței teritoriale, dacă constată nerespectarea prevederilor regulamentului, am luat această decizie.” În adresa pe care Eduard Hellvig a trimis-o către PNL Suceava se mai precizează că pentru o organizare conformă și statutară a conferinței de alegeri din filiala suceveană a dispus creearea unei echipe de regularitate și audit care se va deplasa la Suceava în perioada următoare. Data alegerilor din PNL Suceava urmează să fie stabilită de biroul politic național al PNL în prima ședință. Interesant este faptul că liderul PNL Suceava, Alexandru Băișanu a afirmat că nu știa nimic de existența acestei adrese semnate de Eduard Hellvig. Contactat telefonic vineri seară, Alexandru Băișanu a spus că alegerile nu au fost amânate precizând doar că la Suceava ar urma să vină o echipă de la nivel central care ar fi avut ca sarcină verificarea modului în care au fost organizate alegerile la Suceava.