Mâine, pe 6 martie, delegații celor 70 de echipe înscrise în campionatele județene se vor întâlni la Hotelul Zamca pentru a vota conducerea Asociației Județene de Fotbal pentru următorii patru ani. Pentru funcția supremă nu și-a depus dosarul decât un singur candidat, este vorba de președintele în exercițiu Aurel Daicu, astfel că la acest capitol lucrurile sunt cât se poate de clare. Competiția se anunță însă mult mai acerbă pentru adjudecarea funcțiilor de vicepreședinți, pentru cele trei posturi înscriindu-se un număr dublu de candidați. Doi dintre aceștia, Florin Cristescu, Mihăiță Szekely sunt foști mari fotbaliști ai Sucevei, în vreme ce Dumitru Antoniu, Lilioara Grămadă, Iosif Lucaci și Vasile Bejenaru activează ca observatori de arbitri în campionatul județean. În prezent președinte-jucător la gruparea de Liga a IV-a Dorna Vatra Dornei, ex-stelistul Mișu Szekely explică motivele care l-au îndemnat să încerce să devină oficial AJF, mai ales că respectiva funcție nu este una retribuită. „Cu toate că sunt multe echipe din zona de munte înscrise în competițiile organizate de AJF, nu există nici un reprezentant al acestora în forul conducător care să le apere interesele. Mi-am propus să fiu vocea acestor grupări la întrunirile Asociației Județene de Fotbal”, a precizat fostul căpitan al Forestei.